Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zegrean (CCR): “Refuz să cred că au existat condamnări doar pe interceptări”

Publicat in Revista22, joi 10 martie 2016 ·

Președintele Curții Constituționale a comentat, joi, cererile DNA, DIICOT și ale Poliției pentru deblocarea de resurse în vederea consolidării sau formării de servicii tehnice proprii.

“Nu e treaba mea”, a spus Augustin Zegrean, întrebat cu privire la cererile celor trei instituții, după decizia CCR privind neconstituționalitatea interceptărilor SRI la cererea procurorilor. “Pe mine mă interesează ca legea să fie respectată. Refuz să cred că au existat condamnări numai pe

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum o ora
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

Tribunalul Prahova a stablit un nou temen în 29 aprilie pentru cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de reducere cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute / De ce a fost amânată decizia

News.ro acum o ora
Tribunalul Prahova, care era aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicita reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute, a stab

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 49 minute
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

Pacienţii vor putea face donaţii spitalelor, în loc să ofere atenții medicilor. Legea a fost promulgată

HotNews acum 26 minute
Medicii sunt cei responsabili să le spună pacienţilor care vor să sprijine un spital ca formă de recunoştinţă pentru actul medical de care au beneficiat că acest lucru se poate face doar printr-o donaţie legală către unitatea sanitară, spune deputat

Legea care permite pacienţilor să-şi exprime recunoştinţa faţă de medici prin donaţii făcute unităţii medicale, promulgată de preşedintele interimar Ilie Bolojan

News.ro acum 44 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, marţi, legea care permite pacienţilor să-şi exprime recunoştinţa faţă de medici prin donaţii făcute unităţii medicale. Administraţia Prezidenţială anunţă, marţi, că preşedintele interimar Ilie Bolojan

The Washington Post: Elon Musk a avut intervenţii directe la Trump ca să anuleze noile tarife

News.ro acum 26 minute
Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla şi un colaborator apropiat al lui Donald Trump de când acesta s-a întors la Casa Albă, l-a rugat direct, dar fără succes, pe preşedintele american să revină asupra tarifelor vamale, au declarat pentru The Washingt

Kelemen Hunor, despre Sprînceană: Nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă

G4Media acum 56 minute
România are nevoie de diaspora, dar Dragoş Sprînceană „nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă”, a afirmat marţi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres. „Acest

Istvan Kovacs, delegat la meciul lui Ianis Hagi în sferturile Europa League

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Istvan Kovacs, 40 de ani, va conduce - Athletic Club (Bilbao) în sferturile Europa League. Mihai Marica Ferencz Tunyogi Horațiu Feșnic Cătălin Popa Marcel Bîrsan

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Timişoara: Studentă la Facultatea de Medicină, dată dispărută/ Tânăra a plecat la facultate, dar nu s-a mai întors acasă

News.ro acum 44 minute
O studentă la Fcaultatea de Medicină din Timişoara, în vârstă de 26 de ani, a fost dată dispărută de către mama sa. Tânăra a plecat la facultate, dar nu a mai revenit la domiciliu. ”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verific

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°