Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Informare METEO: Trei zile de caniculă. În Alba, temperaturile maxime vor ajunge la 34 de grade Celsius. Alte zone vizate

Publicat in Alba24, luni 11 iulie 2016 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă luni că în perioada 12-14 iulie vremea va fi călduroasă, în mai multe regiuni din ţară. Joi, 14 iulie, vor fi condiţii de instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit ANM, vremea călduroasă va persista în toată ţara.

În primele două zile va fi caniculă în vest şi sud-vest, unde vor fi valori maxime de 35-37 de grade.

Joi, 14 iulie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale, iar în Lunca Dunării se vor înre

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum o ora
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 4 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°