Cam o dată într-un an, ieşea Fleşcău din cătun,
Să se tundă, să se plimbe, să-şi cumpere ceva bun …
Părul îi crescuse, claie, peste guler de suman,
Dacă nu se mai tunsese, două luni peste un an …
Când intră în frizerie, se-ndreptă în pas vioi,
Tocmai la o frizeriţă tunsă ca un băieţoi.
Cum stătea Fleşcău pe scaun, şi se privea în oglindă,
Friguri şi călduri, deodată, începeau să îl cuprindă …
Frizeriţa se-apleca, lăsând nurii peste el,