pe aici au ostenit de zbor nişte vrăbii:
simţi asta după umbrele mici şi moi
rămase în urmă, sus, pe crengi,
în nodurile care închid trecerea
dintr-o lume într-alta.
tu ascunzi în rucsac doar cochilii
care-au pierdut vuietul mării.
eu iau mâna de la ochi, să intre acolo
copacul din parc,
cel cu hăinuţe colorate din lână ieftină.
şi copacii au suflet, copii, spune doamna învăţătoare,
şi lor le este dor, şi foame, şi frig, @N_P