Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trump vs Hillary: Primele Doamne ale Statelor Unite ale Americii

Publicat in Historia, vineri 5 august 2016 ·

În Statele Unite ale Americii, poziţia de Primă Doamnă este una importantă, cu toate că nu are îndatoriri oficiale. Înafara faptului că este soţia celui mai puternic om din lumea politică, Prima Doamnă are obligaţia de a organiza anumite ceremonii oficiale care au loc la Casa Albă. Actuala dispută pentru preşedinţia SUA, dintre Donald Trump şi Hillary Clinton pune un semn de întrebare în privinţa poziţie de Primă Doamnă, şi în acelaşi timp este un motiv de amuzament. pd.png pd2.png În

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TAROM va acorda despăgubiri pentru zborurile anulate de luni. Câți bani vor primi pasagerii afectați

Ziare.com acum 29 minute
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro. ”În contextul incidentelor legale de a

Evaluarea Națională 2024. Un elev din Focșani care luase nota 3,50 la Matematică a primit 9,75 după cotestație

HotNews acum 20 minute
Unui elev de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, județul Vrancea, i-a crescut nota cu mai mult de 6 puncte după ce a făcut contestație pentru proba de Matematică la Evaluarea Națională, relatează Edupedu.ro. Elevul a avut inițial nota

Evaluare Naţională 2024 Constanța Au fost publicate rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor. Începe admiterea la liceu!

Ziua Constanta acum o ora
Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după rezolvarea contestaţiilor, au fost afişate marţi, 9 iulie. Rezultatele au fost publicate pe edu.ro și pot fi consultate și pe ZIUA de Constanța. Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat p

Constanța, sub Cod galben de caniculă. Ce trebuie să știți pentru a vă proteja!

Ziua Constanta acum 20 minute
Cod galben de caniculă și disconfort termic la Constanța! Conform atenționării meteorologice emise de ANM, mâine, 10 iulie, valul de căldură va continua să se extindă în toată Dobrogea, va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile m

Actorii Jason Momoa și Lisa Bonet au divorțat oficial

HotNews acum o ora
Dizolvarea căsătoriei dintre actorii Jason Momoa şi Lisa Bonet, care erau deja separaţi de mai mulţi ani, decisă de un judecător din comitatul Los Angeles, a intrat în vigoare marţi, relatează agenția Associated Press, citată de News.ro. Bonet şi Mo

Kremlinul declară că va urmări cu „maximă atenţie” summitul NATO de la Washington / Peskov: Aceasta este o alianță care consideră Rusia drept inamic

G4Media acum 2 ore
Kremlinul a indicat marţi că urmăreşte cu „maximă atenţie” summitul NATO care se deschide marţi la Washington, dat fiind faptul că „Alianţa Nord-Atlantică consideră Rusia drept inamicul său”, relatează AFP, EFE şi Reuters, citate de Agerpres. „Aceas

UPDATE - Circulaţie perturbată pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă. Trenurile vor înregistra întârzieri cuprinde între 30 – 90 de minute / Defecţiunea a fost remediată. Circulaţia se desfăşoară normal

News.ro acum 2 ore
Circulaţia trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă şi retur este perturbată marţi dimineaţă din cauza unui macaz defect între Mogoşoaia şi Baloteşti. Defecţiunea a fost remediată, iar la ora 12.00 CFR SA a anunţat că circulaţia

VIDEO O mașină de pompieri a luat foc în timp ce intervenea la un incendiu din județul Constanța

HotNews acum o ora
O maşină de pompieri care intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în judeţul Constanţa a fost cuprinsă de flăcări, iar un pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale şi transportat la spital, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspecto

Criză TAROM: Compania a ajuns la un acord cu angajații

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania TAROM a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât, în dimineaţa zilei de 9 iulie, toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform prog

Restricţii de trafic pe Podul Giurgiu – Ruse, începând de miercuri, 10 iulie. Rute alternative pentru autovehicule

Ziua Constanta acum 20 minute
Miercuri, 10 iulie 2024, încep lucrările de reparații pe partea bulgară a Podului Prieteniei (Giurgiu – Ruse). În prima etapă, traficul rutier pe pod va fi restricționat pe sensul de intrare în Bulgaria, iar ulterior pe sensul de ieșire spre România

Vremea

București
acum

37°
mar.

23°/37°
mie.

24°/38°
joi

24°/40°
vin.

25°/40°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/36°
joi

21°/38°
vin.

21°/39°
Constanta
acum

37°
mar.

23°/37°
mie.

25°/30°
joi

25°/30°
vin.

25°/31°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

19°/32°
Timisoara
acum

36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/37°
joi

23°/38°
vin.

23°/40°