Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul petrolului scade din nou, din cauza exporturilor mai mari din Irak şi a creşterii cotei de piaţă a Iranului

Publicat in Adevarul, luni 29 august 2016 ·

Preţul ţiţeiului a scăzut cu mai bine de 1,4% luni, după ce dolarul s-a apreciat, iar investitorii s-au arătat îngrijoraţi de creşterea producţiei Irakului, scrie Reuters. Faţă de maximele înregistrate în cursul lunii august, preţul petrolului este în scădere cu 4%, după ce pieţele au realizat tot mai pregnant că nu se va putea ajunge la un acord de îngheţare a producţiei luna viitoare, la Alger.

Ţiţeiul Brent, tranzacţionat pe bursa de la Londra şi folosit ca referinţă în lumea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ortodocşii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului

News.ro acum 6 ore
Ortodocşii sărbătoresc în fiecare an, în prima vineri după Paşti, Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului. Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasm

Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară

Mediafax acum o ora
„În cea mai mare parte a Dobrogei, în jumătatea de est a Munteniei, în centrul și sudul Moldovei, în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta pri

Ilie Bolojan: Marcăm 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană - o oportunitate să recunoaştem beneficiile apartenenţei la UE şi să ne concentrăm pe consolidarea acestui parcurs

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Iliew Bolojan a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, apreciind că momentul ne oferă oportunitatea de a recunoaşte beneficiile aparten

ACCIDENT STB. Două tramvaie s-au ciocnit în zona Eroii Revoluției din Capitală. Unul dintre vagoane este nou achiziționat de Primăria București

Gandul acum o ora
Un accident a avut loc vineri dimineață, 25 aprilie, la intersecția cu Bulevardul Eroii Revoluției, unde două tramvaie au intrat în coliziune. Accidentul a avut loc între un vagon Imperio, nou achiziționat de Primăria București și produs de Astra Va

VREMEA Alerte cod galben de averse şi vijelii în majoritatea regiunilor, până duminică dimineaţa

G4Media acum 57 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă, valabilă treptat, până duminică dimineaţa, în trei sferturi din ţară. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri, între orele 12:

Un site „Turul 2 înapoi” şi TikTok-ul unei judecătoare pensionare au îndemnat la asaltul cu cereri de anulare a deciziei CCR privind alegerile prezidenţiale din 2024. 130 de acţiuni înregistrate la curţile de apel

News.ro acum 4 ore
Peste 130 de cereri privind anularea sau suspendarea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 s-au înregistrat la curţile de apel din România în perioada 8-17 aprilie, relatează Hotnew

Reuters: China ia în considerare SCUTIREA anumitor importuri americane de la plata taxelor vamale de 125%

Gandul acum o ora
China ia în considerare scutirea unor importuri americane de taxele vamale de 125% și a solicitat companiilor chineze să identifice bunurile care ar putea fi eligibile. Un grup de lucru al Ministerului Comerțului de la Beijing compileaza liste cu ar

CSID.ro, cea mai citită sursă de Sănătate și Îngrijire Personală din România!

Mediafax acum 19 minute
Potrivit cifrelor furnizate prin intermediul SATI (Studiul de Audiență și Trafic de Internet), CSID.ro a fost accesat de 170.988 de cititori unici la nivel național în ziua de joi, 24 aprilie 2025, fiind urmat de sfatulmedicului.ro cu 84.519 de citi

Rompetrol Rafinare reporneşte o instalaţie petrochimică din rafinăria Petromidia, în urma unei investiţii de 1,5 milioane de dolari

News.ro acum 39 minute
Rompetrol Rafinare va reporni instalaţia de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE) la începutul lunii mai. Reintegrarea instalaţiei LDPE este realizată cu o investiţie de 1,5 milioane de dolari. ”Rompetrol Rafinare va reporni instalaţia de Polietilen

Ultimele pregătiri. Vaticanul, pe ultima sută de metri pentru funeraliile Papei Francisc

Mediafax acum 3 ore
Mulți dintre cei 50 de șefi de stat și 10 monarhi care vor participa la ceremonia de sâmbătă din Piața Sfântul Petru, printre care președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, sunt așteptați să ajungă la Roma vine

Vremea

București
acum

24°
vin.

10°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/16°
lun.

6°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

12°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

9°/23°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

10°/19°