Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Sunt pregătit să plec în mai puţin de două ore în orice misiune"

Publicat in Monitorul de Botosani, luni 7 noiembrie 2016 ·

Maiorul botoşănean Sorin Ciobanu susţine că unele dintre cele mai impresionante lucruri învăţate în misiuni sunt diferenţele uriaşe de cultură şi valoarea lucrurilor, pentru că un copil afgan e fericit când primeşte un creion, iar acasă copiii se mulţumesc doar cu telefoane de ultimă generaţie

Reporter: - Ce v-a determinat să îmbrăcaţi haina militară?

Sorin Ciobanu: - Provin dintr-o familie de militari, atât tatăl meu, cât şi bunicul patern fiind angajaţi ai Minis

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum 22 minute
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Prognoza meteo 11 – 18 mai

Botosani News acum 24 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Potrivit specialiştilor, vremea continuă să fie rece pentru această perioadă din calendar. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zi

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum 2 ore
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

MAE anunţă reintroducerea controlului la frontierele interne de stat ale Suediei, începând de luni / Cetăţenii români care călătoresc în Suedia să se asigure că deţin un act de identitate valabil

G4Media acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Suedia, că autorităţile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat în perioada 12 mai – 11 noiembr

Turcia, pregătită să monitorizeze o posibilă încetare a focului în Ucraina

Adevarul acum 48 minute
Turcia s-a declarat gata să supravegheze un eventual armistițiu în Ucraina, dacă acesta va fi stabilit, potrivit unei surse din Ministerul turc de Externe.

Un bărbat condamnat pentru viol a fost executat în Iran

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro. Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au f

Dan Petrescu a reacționat după ce FCSB a luat titlul: „Cine țipă mai tare la arbitrii are succes”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a reacționat după remiza „feroviarilor” cu Universitatea Craiova, scor 2-2, meci care a trimis titlul de campioană în tabăra celor de la FCSB.

Cristina Neagu va fi decorată de președintele interimar al României

Mediafax acum o ora
Administrația Prezidențială a anunțat că ceremonia de decorare a Cristinei Neagu va avea loc luni, la Palatul Cotroceni. Ceremonia va începe la ora 17.00. Handbalista Cristina Neagu a anunțat că la finalul sezonului se va retrage oficial din handbal

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/21°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°