Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii olteni au invadat terenul! Universitatea a învins Dinamo în Cupă!

Publicat in Click, joi 30 martie 2017 ·

CS U Craiova s-a calificat în sferturile Cupei României, depăşind Dinamo la loviturile de departajare, scor 6-5. Meciul s-a jucat la Severin, considerat terenul propriu al oltenilor, iar la final suporterii gazdelor au intrat în număr mare pe gazon pentru a sărbători alături de favoriţi. Andrei Ivan a marcat penalty-ul decisiv şi imediat colegii şi cei din staff au pornit fiesta pe teren, dar şi fanii au participat. Ei au intrat pe gazon în număr foarte mare, iar forţele de ordine nu

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

MAE, atenţionare de călătorie pentru sâmbătă, în Republica Serbia - miting de amploare în Belgrad şi în alte oraşe mari

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia pe cale rutieră că în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Belgrad, capitala ţării, este pr

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: Întreaga Autostradă Paşcani-Suceava (62 km), secţiune a A7 (Autostrada Moldovei) are constructori desemnaţi!

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că întreaga Autostradă Paşcani-Suceava (62 km), secţiune a A7 (Autostrada Moldovei) are constructori desemnaţi, după ce CNAIR a desemnat şi câştigătorul contractului pentru construcţia lotului 2 (Ro

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

Plângere penală pe numele lui Victor Ponta. Fostul premier e acuzat de înaltă trădare şi omor calificat

Adevarul acum 4 ore
La Parchetul General a fost depusă o plângere penală pe numele fostului premier Victor Ponta, în urma declaraților sale privind autorizarea inundării unor sate româneşti, pentru a salva Belgradul, măsură pentru care a fost răsplătit cu cetăţenia sâr

BNR: Datoria externă totală a României a crescut la 208,287 miliarde euro. Deficitul de cont curent a crescut cu 85%

Capital acum 2 ore
Deficitul de cont curent a crescut cu 85%, iar datoria externă totală a crescut până la 208,28 de miliarde de euro, au informat reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR).

Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ, tranzacţie de 111,83 milioane lei. Este cea mai mare achiziţie de pădure realizată până acum în numele statului român

News.ro acum 5 ore
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a achiziţionat o pădure cu o suprafaţă de 4.063,25 hectare, situată în judeţul Neamţ, în zonele administrative ale comunelor Grinţeş, Ceahlău, anunţă Ministerul Mediului. Valoarea tranzacţiei a fost de 111,83 m

Un „cocktail toxic” în praful din casele europenilor: aproape 200 de pesticide, vinovate inclusiv de cancer

Mediafax acum 56 minute
Cercetătorii olandezi au analizat praful dintr-un eșantion de locuințe ale mai multor țări europene și au descoperit aproape 200 de pesticide în particulele examinate. Peste 40% dintre pesticidele identificate în praful din case au fost asociate cu

Vrancea - Prezenţa unui pui de urs, semnalată în apropierea unei şcoli din Soveja

News.ro acum 2 ore
Jandamii montani din judeţul Vrancea au intervenit, vineri, pentru îndepărtarea unui urs din preajma unei şcoli din comuna Soveja.

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

Vremea

București
acum

12°
vin.

-2°/12°
sâm.

1°/11°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

5°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/8°
sâm.

1°/11°
dum.

5°/11°
lun.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

-2°/17°
sâm.

2°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/18°