Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gușă, despre fraudarea voturilor în 2009: Geoană avea 1000 de voturi şi Băsescu 200 se treceau invers

Publicat in Reporter Virtual, vineri 28 aprilie 2017 ·

Patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă, susține că ar trebui investigate alegerile din 2009, în care Traian Băsescu a câștigat al doilea mandat de parlamentar. Gușă, care a lucrat pentru campania lui Mircea Geoană, spune că sunt probe evidente care indică o fraudă. „Probele constau în procesele verbale în care scorurile erau inversate: adică într-o secţie de votare Geoană avea 1000 de voturi şi Băsescu 200 se treceau invers, adică Băsescu 1000 şi Geoană 200 de voturi. Asta se putea verif

Articolul in Reporter Virtual >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre posibilitatea ca noul președinte să organizeze alegeri anticipate: „Suntem în instabilitate de mai bine de un an”

Libertatea acum 3 ore
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, marţi, că indiferent cine câştigă preşedinţia României, nu e oportun să „organizăm alegeri anticipate, pentru că suntem într-o situaţie de instabilitate de mai bine de un an”.

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 10 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Libertatea acum 3 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat marți, 6 mai, la Digi24, că, dacă va fi ales președinte al României în urma turului 2, va găsi soluții pentru a-l numi premier pe Călin Georgescu și că este în stare să dizolve Par

Liga Campionilor: Meci exploziv la Milano, Inter a învins Barcelona într-un thriller cu 7 goluri şi merge în finală

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Inter Milano s-a calificat marţi seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, scor 4-3, gruparea spaniolă FC Barcelona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Catalanii au început meciul de la Milano

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

George Simion, despre case la 35.000 de euro: Cine spune că nu le facem?

Gandul acum 5 ore
George Simion spune că propunerea AUR privind casele la 35.000 de euro a fost o formă de promovare, care i-a dus astăzi la 42%. Într-un interviu la DIGI24, Simion transmite că este „parte a unui program de guvernare”. „Sunt oameni care nu au înțeles

„Un pumn în stomac”: ce înseamnă eșecul istoric al lui Friedrich Merz de a fi ales cancelar din prima rundă de vot din parlamentul Germaniei

HotNews acum 13 ore
În vreme ce nu este fatal, eșecul lui Merz de a obține sprijinul coaliției sale de la prima încercare reprezintă o premieră pentru Germania postbelică și un semnal prost pentru stabilitatea viitorului guvern, care a promis să restabilească leadershi

Fotbal: FC Argeş a promovat în Liga 1 după ce a învins pe ACSM Reşiţa, scor 3-0

G4Media acum 7 ore
Echipa FC Argeş a promovat în Liga 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, transmite Agerpres. Urmărește

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

7°/10°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

13°/14°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

9°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°