Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donald Trump ameninţă cu întreruperea asistenţei financiare pentru palestinieni

Publicat in Mediafax, vineri 26 ianuarie 2018 · ·

Preşedintele american Donald Trump a avertizat, joi, că poate decide întreruperea asistenţei financiare acordate Autorităţii Palestiniene, întrucât palestinienii "nu l-au respectat" pe vicepreşedintele american Mike Pence şi refuză să participe la discuţiile de pace, relatează site-ul The Guardian.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câştigătorii premiului Nobel pentru medicină, în 2024

Mediafax acum 2 ore
Premiul Nobel pentru medicină din acest an a fost acordat lui Victor Ambros şi Gary Ruvkun. Cei doi au fost premiaţi pentru că au descoperirit microARN şi au stabilit rolul acestuia în reglarea post-transcripţională a genelor. ULTIMELE ȘTIRI „Un an

CE aprobă schema României de 500 de milioane de euro pentru sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili

Adevarul acum 48 minute
Comisia Europeană a anunţat luni că a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, schema României, în valoare de 500 milioane de euro (2,5 miliarde lei), de sprijinire a investiţiilor în noi capacităţi de producţie de biocombustibili

Atac cibernetic „fără precedent” asupra presei de stat a lui Vladimir Putin

HotNews acum 56 minute
Radiodifuzorul de stat al Rusiei, VGTRK, a fost, luni, ținta unui atac cibernetic „fără precedent”, care a afectat serviciile de difuzare online și serverele interne ale companiei. Au fost afectate și serviciile de streaming ale unor canale TV, prec

Pensionarul american arestat de Rusia pe motiv că ar fi mercenar ucrainean a fost condamnat la aproape 7 ani de închisoare

HotNews acum 56 minute
O instanţă din Moscova l-a condamnat luni pe cetăţeanul american Stephen James Hubbard, în vârstă de 72 de ani, la şase ani şi zece luni de închisoare, după un proces cu uşile închise în care fusese acuzat că a acţionat ca mercenar în Ucraina, infor

Temperaturi de vară, în mijlocul toamnei. Cum arată prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni și unde va fi cel mai cald

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni, 7 octombrie, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în perioada 7 - 20 octombrie 2024. Conform ANM, în zilele următoare vremea va fi semnificativ mai caldă decât este normal pentru

Nicuşor Dan: Nu pare deloc rezonabil ca o persoană care poate candida la europarlamentare să nu poată candida la prezidenţiale

Wall-Street.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a apreciat că "nu pare deloc rezonabil" ca o persoană care poate candida la alegerile europarlamentare să nu poată candida şi la prezidenţiale, în contextul în care sâmbătă seara Curtea Constituţională a admis, cu ma

Alfred BULAI a cerut să fie dus la spital, după prelungirea măsurii arestului la domiciliu. PRIMELE declarații despre acuzațiile de abuz sexual

Gandul acum o ora
Alfred Bulai, fostul profesor universitar din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative, a solicitat să fie dus la spital, la o săptămână după ce instanța i-a prelungit măsura arestului la domiciliu. Acesta susține că este nevinov

Opinie Valentin Ionescu, preşedintele Institului de Studii Financiare: Mai există prosperitate fără educaţie financiară? Economia, influenţată masiv de binomul educaţie-incluziune financiară

Ziarul Financiar acum 2 ore
Educaţia financiară şi incluziunea financiară sunt două concepte interconectate care influenţează dezvoltarea economică şi bunăstarea indivizilor şi comunităţilor. Într-o lume în continuă schimbare, în care oportunităţile financiare sunt din ce în c

Peste 400 de locuri de muncă vacante la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți din Mureș

Radio Mures acum 52 minute
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş va organiza bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, în data de 11 octombrie, începând cu ora 9,00, la Tg. Mureş, Reghin, Sighișoara, Luduș și Sovata. La acest eveniment și-au anunțat partic

Explozie la ambasada Israelului în Danemarca

Ziua Constanta acum o ora
O explozie a fost auzită în timpul nopţii la circa 500 de metri de ambasada Israelului în Danemarca, a anunţat luni poliţia din Copenhaga, la cinci zile după un atac ce a vizat această clădire diplomatică, informează AFP citat de Agerpres.ro. "Căut

Vremea

București
acum

21°
lun.

13°/21°
mar.

14°/24°
mie.

16°/25°
joi

17°/26°
Iasi
acum

15°
lun.

13°/16°
mar.

10°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

14°/19°
mar.

15°/21°
mie.

17°/21°
joi

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/20°
mie.

12°/23°
joi

13°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

11°/24°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°