Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deși a câștigat primul set, Simona Halep a fost eliminată în turul trei la Miami de Agnieszka Radwanska

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 24 martie 2018 ·

Simona Halep a fost eliminată în această seară în turul trei la turneul de la Miami. În al doilea meci jucat în întrecerea din SUA, liderul mondial a întâlnit-o pe poloneza Agnieszka Radwanska (32 WTA), în fața căreia a cedat în trei seturi, după ce constănțeanca l-a câștigat pe primul: 6-3, 2-6, 3-6. Sursa foto: ZIUA de Constanța

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 56 minute
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

Scădere puternică a preţurilor petrolului, pe fondul posibilului acord nuclear dintre SUA şi Iran

HotNews acum 39 minute
Cotaţiile petrolului au înregistrat joi o scădere accentuată, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat progrese semnificative în negocierile pentru un acord nuclear cu Iranul. Investitorii anticipează o creştere a exporturilor de ţiţei i

Alegeri prezidențiale 2025: Cum arată buletinul de vot din turul 2, 18 mai. Pe ce poziții sunt Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum o ora
Alegeri prezidențiale 2025, turul 2, 18 mai: ordinea candidaților pe buletinul de vot Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025 a început oficial pe 9 mai, ora 00:00, și se va încheia sâmbătă dimineața, 17 mai,

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Contre între miniştrii de externe ai Ungariei şi Poloniei la reuniunea NATO din Turcia, pe fondul scandalului de spionaj dintre Budapesta și Kiev

G4Media acum 18 minute
Miniştrii de externe ai Poloniei şi Ungariei au avut un schimb de replici la reuniunea NATO din Turcia, care s-a prelungit apoi cu contre publice pe X, în legătură cu scandalul de spionaj dintre Budapesta şi Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media.

Nicușor Dan, 2016: „Nu mai vrem să avem un Parlament autist”. Simion, 2025: „Sper ca toți talibanii care pierd alegerile să își ceară scuze”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri (16 noiembrie 2016 n.r.), la Timişoara, că formaţiunea sa îşi doreşte ”schimbarea clasei politice, a politicianului român” şi un Parlament care ”să nu fie autist”. Afirmația este de pe vremea în car

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

FBI avertizează că inteligenţa artificială este folosită pentru a imita vocea unor oficiali americani / „Dacă primiţi un mesaj care pretinde a fi de la un înalt oficial american, nu presupuneţi că este autentic”

G4Media acum o ora
Actori rău intenţionaţi se dau drept oficiali americani de rang înalt folosind mesaje vocale generate de inteligenţa artificială, ca parte a unei scheme de „vishing”, prin care încearcă să obţină acces la conturile personale ale acestora, a avertiza

Rusia și Ucraina se întâlnesc la Istanbul, fără speranțe de progres

Mediafax acum 21 minute
Delegații din Moscova și Kiev se reunesc vineri la Istanbul pentru primele negocieri directe din 2022, dar absența lui Putin și trimiterea unei echipe de rang inferior de către Rusia au stins orice optimism. Partea rusă e condusă de Vladimir Medinsk

Kelemen Hunor: La PSD e degringoladă, şi la PNL se simte. Trebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3% şi să pierzi alegerile. Nu s-a întâmplat nimănui în Europa. Doar lui Ciucă şi Ciolacu

News.ro acum 12 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, joi, că la PSD este degringoladă, şi la PNL se simte, el arătând că tebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3%, să semnezi contracte de 3 ori cât ai în buget şi să pierzi al

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

6°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°