Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPECIAL | La poveşti cu Denis Zmeu, fostul jucător al Vasluiului, acum preparator fizic la CSM Poli Iaşi. Clinciurile cu Porumboiu, destăinuiri din vestiar, cel mai bun jucător şi antrenor cu care a lucrat, rebelul N’Doye şi cum a refuzat să lucreze la Minister

Publicat in Pro Sport, vineri 13 aprilie 2018 ·

La aproape 33 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 8 mai, Denis Zmeu este unul dintre cei mai tineri preparatori fizici din Liga 1. Fostul mijlocaş central al Vasluiului şi-a încheiat cariera fotbalistică la doar 28 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi, după care s-a orientat către partea fizică a antrenoratului. A lucrat mai întâi ca preparator fizic la Federaţia Moldovenească de Fotbal, unde a coordonat toate loturile, apoi la Milsami Orhei, iar din vara anului trecut s-

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trageri noi la Loto 6/49. Report de peste 6,6 milioane de euro la categoria I

HotNews acum 42 minute
Duminică, 29 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 26 septembrie, Loteria Română a acordat peste 13.200 de câştiguri în valoare totală de peste 2,72 mili

Accident grav pe autostrada A1. Doi oameni au murit

Ziare.com acum 48 minute
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un alt bărbat a fost rănit, sâmbătă seară, 28 septembrie, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de parapet, iar apoi a ieşit în decor, pe autostrada A1, în judeţul Arad. Accidentul rutier a avut loc pe A

Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, când săpa o fântână. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat din judeţul Suceava a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore, întrucât terenul este instabil, iar fântâna are zece metri adâncime. Accidentul a avut loc la

Horoscop pentru duminică, 29 septembrie 2024. Previziuni pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 28 minute
Berbec Îmbinarea utilului cu plăcutul reprezintă tema principală a acestui final de săptămână. Sunt momente bune pentru a lămuri situațiile amoroase, pentru a rezolva treburi restante și pentru a-ți creiona programul zilelor următoare. Energia vit

PATRIARHIA Română îndeamnă la solidaritate și rugăciune, în contextul inundațiilor: „Vor fi sunate clopotele bisericilor pentru dispersarea norilor”

Gandul acum 8 ore
Patriarhia Română a adresat un îndemn către clerici și credincioși din toate eparhiile, să se unească în rugăciune, având în vedere că oameni din unele zone ale țării se confruntă cu pericolul inundațiilor. Patriarhia Română îndeamnă oamenii la sol

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 13 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 9 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 11 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

18°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

13°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

6°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
mie.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/10°
mar.

8°/15°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°