Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Spital de Urgență, motiv de controverse în ședința CJ Sibiu

Publicat in Tribuna, joi 31 mai 2018 ·

Liderul PSD a amintit în plen și de groapa de gunoi aflată în vecinătatea acelei zone. "La o distanță foarte mică se află și groapa de gunoi. Azi, are două celule închise. Și cred că cei mai mulți dintre dumneavoastră care ați circulat pe autostradă sau în zonă, la lăsarea serii, când presiunea atmosferică este mare, ați observat că în zonă se simt mirosuri puternice de la această groapă. Mai sunt și două stații de betoane funcționale, care în momentul de față sunt poluante prin prafu

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 51 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 52 minute
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum 41 minute
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum o ora
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 9 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Vremea de duminică, 02 iunie 2024, în Constanța

Ziua Constanta acum 43 minute
Pentru această duminică de 02 iunie, meteorologii prognozează o zi caldă la Constanța, cu o temperatură de 28°C. Șansele de precipitații sunt relativ scăzute, la 15%, însă umiditatea va fi destul de ridicată, ajungând la 65%. Vântul va sufla moderat

Prognoza meteo 2 iunie 2024: Vreme de vară în toată țara. Unde va fi cel mai cald

Adevarul acum 45 minute
Meteorologii au anunțat că duminică, 2 iunie 2024, temperaturile vor continua să crească în aproape toată țara astăzi. Vremea va fi călduroasă, cu șanse reduse de precipitații spre seară și noaptea.

După un meci epic de patru ore şi jumătate, încheiat după ora 03.00, Novak Djokovici s-a calificat în optimi la Roland Garros

News.ro acum 52 minute
Condus cu 2-1 la seturi, la ora 01.30 într-un meci care a început după ora 22.30, sâmbătă, pe terenul central, Novak Djokovici, locul 1 ATP, a reuşit în cele din urmă să se impună în faţa italianului Lorenzo Musetti (locul 30 mondial), scor 7-5, 6-7

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 9 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

25°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

19°
dum.

16°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°