Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcia și „Il Luce”, spectacol total la Stockholm

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 septembrie 2018 ·

„Sunt extrem de fericit după această victorie și mai ales de modul în care am obținut-o. Este o confirmare a jocului bun făcut și în fața Rusiei, chiar dacă acolo am pierdut. Am căpătat în sfârșit încrederea de care aveam nevoie. Dacă aduni vârsta echipelor de start, suntem cu 40 de ani mai tineri decât suedezii. Asta arată că echipa națională de fotbal a Turciei are un viitor strălucit în față. Ăsta este scopul nostru principal, să le acordăm credit tinerilor”, a declarat Mircea Luce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 24 minute
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Din ce cauză va introduce Polonia CONTROALE temporare la frontierele cu Germania și Lituania. Donald Tusk: Sunt necesare

Gandul acum 24 minute
Polonia va introduce controale temporare la frontierele sale cu Germania și Lituania, începând cu 7 iulie, pentru a face față provocărilor legate de imigrație. Polonia vrea să-și securizeze granițele cu Germania și Lituania, după ce opoziția a acuza

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 3 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

Timur Ivanov, fostul adjunct al lui Serghei Şoigu, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupţie

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru adjunct al apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost găsit marţi vinovat de corupţie şi condamnat la 13 ani de închisoare, informează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. Urmăr

DUPĂ ORA 17:00 Sorana Cîrstea - Hailey Baptiste în turul 1 la Wimbledon

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 168 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, #55 WTA) în turul 1 de la Wimbledon. Duelul va începe după ora 17:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Eurosport.

CSM: Atât salarizarea judecătorilor și procurorilor, cât și regimul de pensionare nu constituie privilegii

HotNews acum o ora
Aducerea în discuție a salarizării și pensionării magistraților vulnerabilizează sistemul, acuză CSM, într-un comunicat transmis, marți, după ce plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit. La o zi după convocarea adunărilor generale la

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 2 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 29 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 2 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Victor Ponta. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 5 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

Procurorii din Republica Moldova cer 9 ani de închisoare pentru guvernatoarea Găgăuziei, acuzată că a acceptat finanțarea ilegală a partidului Șor

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Procurorii cer ca guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, acuzată că a acceptat finanțarea ilegală a Partidului Șor, să fie pedepsită cu 9 ani de închisoare într-un penitenciar de tip de tip semi-în

Vremea

București
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/29°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°