Când mergi pe străzile bătrâne ale Iaşiului, mângâiat pe creştet de verdeaţa teilor, simţi că de pe trotuar îţi vor apărea Eminescu de braţ cu Creangă. Visătorul Eminescu a găsit un teribil sprijin sufletesc în Creangă, cel cu viaţa clocotind în orice celulă, care, constatând tristeţea geniului românesc, îi zicea cu voce de necontrazis: “Coane Mihai, acasă ne aşteaptă nevastă-mea cu o ciorbă de fasole de ne lingem pe degete!”. Dar nu totdeauna simpatia, prietenia i-au animat pe scriit