Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii Spitalului de Urgenţă Suceava care nu au beneficiat de măriri de salariu vor primi stimulente financiare

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 25 octombrie 2018 ·

Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava solicită consilierilor judeţeni aprobarea pentru a acorda, de la 1 noiembrie a.c., stimulente financiare lunare salariaţilor care nu au beneficiat de majorări salariale. Proiectul va fi supus dezbaterii deliberativului judeţean în şedinţa de luni, 29 octombrie a.c.. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a explicat că, în urma aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă un ordin executiv care va duce la scăderea cu 30% până la 80% a preţului medicamentelor / ”Statele Unite plătesc acelaşi preţ ca naţiunea care plăteşte cel mai mic preţ din lume”

G4Media acum 22 minute
Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna luni, la ora 13:00 GMT, un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AF

OpenAI negociază cu Microsoft pentru noi fonduri şi o posibilă listare la bursă

News.ro acum 2 ore
OpenAI şi Microsoft poartă negocieri pentru rescrierea termenilor parteneriatului lor de mai multe miliarde de dolari, într-un efort de a permite companiei care a creat ChatGPT să se pregătească pentru o viitoare listare la bursă (IPO), potrivit unu

Guvernul britanic îşi dezvăluie planul „radical” de reducere a imigraţiei

News.ro acum 58 minute
Guvernul laburist britanic al lui Keir Starmer prezintă luni o foaie de parcurs cu „măsuri radicale” pentru reducerea imigraţiei, într-un moment în care Marea Britanie vede cum extrema dreaptă urcă în sondaje. Ca dovadă a mizei în joc, premierul îns

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 9 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 11 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 10 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 8 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Război în Orientul Mijlociu, ziua 584. Negocieri „utile” și „încurajatoare” pe tema nucleară între Iran și SUA

Gandul acum 25 minute
Statele Unite și Iranul au finalizat, duminică, la Muscat, în Oman, un al patrulea ciclu de negocieri pe tema nucleară, fără a anunța un progres, dar manifestând un optimism prudent, relatează AFP. Într-un context de opoziție tot mai mare din partea

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 12 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 11 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

7°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°