Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii de la Centrul Maria Stein, în vacanță la Groapa Seacă și la Pensiunea Retezat

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 15 iulie 2019 ·

Copiii încadrați în programul Centrului de zi Maria Stein se bucură de o excursie de două zile la munte, la Cabana Groapa Seacă. La Groapa Seacă copiii au avut parteneri de aventură, pentru că s-au întâlnit cu alți beneficiari ai Organizaţiei Caritas dar şi cu copii de la Fundaţia Sf Francisc din Petrosani. ”Veselia, jocurile, distracţia, au făcut parte din program, natura generoasă ne-a oferit cadrul perfect, iar prieteniile legate intre copii au demonstrat importanţa colaborării în

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Trump către Putin cu privire la Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor şi semnează un acord!” / Liderul de la Casa Albă crede că Zelenski este dispus să renunţe la Crimeea

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat „foarte dezamăgit” de Rusia, în timp ce continuă să facă presiuni pentru un acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Sky News. Sâmbătă, Trump s-a întâlnit cu preşedintele ucra

Canada: Suspectul în cazul atacului cu maşină soldat cu 11 morţi a fost inculpat pentru omor

News.ro acum o ora
Suspectul în cazul atacului cu maşină care s-a soldat cu 11 morţi şi zeci de răniţi la un festival al comunităţii filipineze din Vancouver a fost inculpat pentru omor, a anunţat duminică poliţia, potrivit AFP. "Procurorii din British Columbia l-au i

Coreea de Nord confirmă la rândul său că a trimis trupe în Rusia

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a confirmat pentru prima dată că a trimis trupe în Rusia, a anunţat luni agenţia de presă de stat KCNA, susţinând că soldaţii săi au ajutat Moscova să recucerească zone din regiunea rusă Kursk aflate de luni de zile sub control ucrain

Restricţii de trafic pe Valea Oltului, luni şi marţi / Se opreşte traficul câte o oră, în mai multe intervale / Rutele ocolitoare

HotNews acum o ora
CNAIR anunţă restricţii de trafic pe DN 7, Valea Oltului, luni şi marţi, în vederea pregătirii amplasamentului pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti. Pentru intervalele în care traficul este închis sunt stabilite rute ocolitoar

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 11 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 11 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Rusia va continua să ţintească amplasamentele folosite de armata ucraineană, afirmă Lavrov

News.ro acum 8 ore
Rusia va continua să ţintească amplasamentele folosite de armata ucraineană, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu difuzat duminică, în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că Rusia a

FC Liverpool a învins pe Tottenham, scor 5-1, şi este campioana Angliei

News.ro acum 11 ore
FC Liverpool a devenit duminică noua campioană a Angliei, după ce a dispus, pe teren propriu, de echipa londoneză Tottenham, scor 5-1. Pentru „cormorani” este titlul cu numărul 20 din istorie. Tottenham a început surprinzător meciul de pe Anfield, d

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 11 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Vremea

București
acum

lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

5°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

6°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°