Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sală de jocuri din judeţul Galaţi, amendată de patru ori în aceeaşi noapte, după ce a fost găsită funcţionând după ora 23.00, iar administratorul a refuzat să închidă

Publicat in News.ro, vineri 7 august 2020 ·

O sală de jocuri din Târgu Bujor, judeţul Galaţi, a fost amendată cu 40.000 de lei, după ce a fost găsită funcţionând după ora 23.00. Jandarmii au aplicat patru amenzi în aceeaşi noapte, administratorul rfuzând de fiecare dată să închidă. Potrivit Jandarmeriei Galaţi, în noaptea de 6 spre 7 august, pe timpul desfăşurării misiunilor de ordine publică şi de verificare a respectării măsurilor de distanţare socială şi a prevederilor legii privind prevenirea şi combaterea pandemiei de COVI

Articolul in News.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, după ce a fost votat președinte interimar PSD: „Majoritatea vrea să fim în opoziție, dar am mandat de negociere”

Libertatea acum 32 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, 20 mai, după ședința social-democraților de la Vila Lac, că cei mai mulți lideri vor în opoziție, dar că a primit mandat să poarte discuții cu PNL, USR și UDMR și nu exclude nicio var

Un medicament cardio, reclamă inedită după victoria lui Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale a fost celebrată printr-o reclamă de un medicament cunoscut destinat persoanelor care suferă de afecțiuni cardio-vesculare. După ce rezultatul alegerilor a fost clar, iar Nicușor Dan a fost numit o

Biroul Electoral Central a validat rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale 2025

G4Media acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat, marți, rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

CCR analizează miercuri o contestație privind rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale 2025

Adevarul acum 2 ore
Curtea Constituțională a României se reunește miercuri, 21 mai, urmând să se pronunțe asupra unei contestații depuse pe 19 mai privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Joi ar urma să aibă loc ședința de validare a rezultatelor.

Cum învățăm rapid să consumăm energie mai eficient?

G4Media acum 33 minute
Știm cât de important este pentru fiecare dintre noi să înțeleagă cum poate eficientiza consumul de energie acasă. De aceea, PPC Energie vine în ajutorul clienților săi cu PPC myEnergy Coach – o platformă digitală care oferă recomandări personalizat

Comisia Europeană propune o taxă de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în UE

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus, marţi, impunerea unei taxe de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în Europa, mare parte dintre acestea provenind din China, transmite AFP, transmite Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redi

Florin Roman (PNL), proiect depus în Parlament, care vizează minorii ce comit acte de violenţă: Părinţii care nu îşi duc copiii agresori, la consiliere psihologică, riscă sancţiunea cu închisoarea de la 1 la 3 ani

News.ro acum 17 minute
Deputatul Florin Roman (PNL) a depus un proiect în Parlament, care vizează minorii ce comit acte de violenţă şi care prevede că părinţii care nu îşi duc copiii agresori, la consiliere psihologică, riscă sancţiunea cu închisoarea de la 1 la 3 ani. ”A

După ce și-a acceptat înfrângerea, George Simion vrea să conteste la CCR rezultatele alegerilor prezidențiale 2025 / „Eu sunt luptător, nu muiere”

HotNews acum 6 ore
AUR a decis să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, câștigate de Nicușor Dan, au confirmat surse din partid pentru HotNews. De altfel, George Simion le-a transmis susținătorilor săi, luni seară: „Nu vor accepta, dar eu sunt luptă

Crin Antonescu „ Rețeaua securistico-propagandistică din spatele lui Nicușor Dan a câștigat din nou”. Care spune că vor fi „primele ținte”

HotNews acum 2 ore
Într-o primă reacție după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidenţiale, fostul candidat al coaliţiei Crin Antonescu, spune că râmâne la aprecierile și previziunile făcute înainte de finala „horror” din 18 mai. Nicușor Dan este un președinte leg

Parlamentul European cere prelungirea implementării PNRR. O veste bună pentru România

HotNews acum 24 minute
Parlamentului European au adoptat marţi, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri, raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezililenţă, din care este finanţat şi PNRR-ul României, şi care cere prelungirea planului cu

Vremea

București
acum

22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

8°/20°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

19°
mar.

8°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

12°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

8°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/23°
vin.

15°/21°