Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alerte pentru alte trei tipuri de măști de protecție neconforme depistate în România. Toate sunt fabricate în China

Publicat in HotNews, marți 29 decembrie 2020 ·

Sistemul UE de alertă rapidă pentru produse nealimentare (RAPEX) a validat, luni, alte trei alerte emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la măştile aflate la comercializare în ţările Uniunii Europene. Sunt vizate trei tipuri de măști produse de China. Potrivit unui comunicat al ANPC, cele trei alerte transmise de România vizează comercializarea de măşti PRIMA şi RIXIN, cea de-a treia alertă vizând un tip de mască fără marcă. Toate cele trei t

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este românul acuzat în cazul incendierii mai multor proprietăți ale premierului britanic Keir Starmer

Ziua Constanta acum 15 minute
Poliția britanică a anunțat marți că un cetățean român a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei privind incendierea mai multor proprietăți care au legătură cu premierul britanic Keir Starmer, el fiind al doilea inculpat în acest dosar, transmite Re

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, s-a retras din funcție. Cine este șeful interimar al misiunii diplomatice de la București

HotNews acum 2 ore
Noul însărcinat cu afaceri ad interim este adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, un diplomat de carieră care a mai lucrat în misiuni la Baku, Tbilisi, Vilnius, Budapesta și Moscova, potrivit Ambasadei SUA. Ambasada SUA la București a anunța

Percheziţii în mai multe judeţe şi în Capitală, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals / Prejudiciu de 1,8 milioane de lei

G4Media acum 41 minute
Peste 200 de forţe ale Ministerului de Interne participă, marţi, la zeci de percheziţii în mai multe judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în

Cod galben de vânt puternic în estul Moldovei şi în nordul Dobrogei, până marţi seară

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă vânt puternic în estul Moldovei şi în nordul Dobrogei, marţi, pânmă la ora 20.00. ”În intervalul menţionat, în estul Moldovei şi în nordul Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h”, a transmis AN

Andrew și Tristan Tate vor fi extrădați în Marea Britanie după procesul din România

Mediafax acum 48 minute
Ministrul britanic pentru Securitate, Dan Jarvis, a confirmat că ambii frați, Andrew și Tristan Tate, vor fi extrădați în Marea Britanie de îndată ce se va încheia procesul penal din România. Ei sunt acuzați de viol, trafic de persoane, spălare de b

Ryanair le cere unor însoțitori de zbor să înapoieze măririle salariale primite anul trecut

HotNews acum o ora
Compania aeriană irlandeză Ryanair a cerut unor însoţitori de bord din Spania să restituie mii de euro reprezentând majorări salariale acordate începând cu anul trecut, după ce un acord încheiat cu sindicatul CCOO a fost anulat în instanţă, arată do

Evaluare Naţională 2025 pentru clasa IV-a. Prima probă la limba română are loc azi

HotNews acum 3 ore
Evaluarea Națională 2025 începe astăzi, 20 mai, când elevii de clasa a IV-a vor susține prima probă la limba română, potrivit Agerpres. Calendarul probelor a fost publicat de Ministerul Educației. Calendarul Evaluării Naționale la clasa a IV-a este

Alfred Simonis, despre o posibilă candidatură la șefia PSD: „Este o analiză de făcut”

Mediafax acum 33 minute
Într-o declarație făcută marți la Digi24, Simonis a menționat că decizia va fi luată în funcție de discuțiile din ședința partidului programată pentru astăzi. „Suntem în fața unei ședințe în care Marcel Ciolacu își va depune cel mai probabil demisia

Spectacolele de la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii revin din 23 mai / Vor fi temele: „Star Wars”, „Harry Potter”, „Piraţii din Caraibe”, „Veronica” și „Ciuleandra”

G4Media acum 41 minute
Spectacolele de apă, muzică şi lumini se întorc din 23 mai în inima Capitalei, la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, pentru o nouă experienţă vizuală şi auditivă. Cea de-a şasea ediţie a spectacolelor „Simfonia Apei” este dedicată universului filmel

Consiliul Politic Naţional al PSD se întruneşte marţi pentru a decide dacă rămâne la GUVERNARE și cine va prelua conducerea partidului

Gandul acum 2 ore
Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, la Vila Lac, şedinţa având pe ordinea de zi demisia lui Marcel Ciolacu de la şefia partidului şi decizia privind poziționarea față de viitoarea guvernare. Liderii PSD au fost informați luni, la Vi

Vremea

București
acum

18°
mar.

9°/22°
mie.

11°/23°
joi

14°/27°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

8°/19°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

18°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
mar.

8°/20°
mie.

12°/19°
joi

12°/23°
vin.

11°/20°