Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super Liga din fotbal s-a inspirat de la „modernizarea” UE

Publicat in Jurnalul, miercuri 28 aprilie 2021 ·

Marea cădere a proiectului Super Ligii de fotbal aduce în discuție și pune sub semnul întrebării alte inițiative care se bazează exclusiv pe meritocrație. Duzina de cluburi europene care au gândit să-și organizeze o întrecere proprie, închisă altor zeci de cluburi europene campioane, a dorit să privatizeze în fapt competiția cea mai urmărită la nivel continental, care produce anual beneficii de sute de milioane de euro. Problemele proiectului pus la cale de granzii cluburilor cele mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Barem Bacalaureat 2024. Ce vor puncta profesorii când vor corecta lucrările la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 28 minute
Subiectele şi baremele la Limba şi Literatura Română au fost publicate de către Ministerul Educaţiei pe edu.ro. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre.

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 2 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum o ora
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 2 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Horoscop 2 iulie 2024. BALANȚELE se concentrează asupra vieții personale

Gandul acum 34 minute
Ziua va fi calmă și liniștită. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 2 iulie 2024. Berbec Ești un adevărat maestru al seducției. De ceva timp, reușești să atragi o serie de persoane. Se pare că nimeni nu poate rezista farmecelor tale. Da

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°