Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest preventiv a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi că au ucis un om, la Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului social pentru ordinea publică

Publicat in News.ro, miercuri 29 mai 2024 ·

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis faptele, însă subliniază că „măsurile preventive dispuse iniţial nu mai sunt necesare, în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, neexistând probe sau indicii că inculpaţii s-ar sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată sau că ar

Articolul in News.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă

News.ro acum 28 minute
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ”Pompierii au eliberat partea superioară a corp

Ministrul de externe al Ungariei: Să facem tot posibilul ca România să intre în Schengen, interesele naţionale coincid

HotNews acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului de la Budapesta, Peter Szijjarto, a declarat vineri, la Miercurea-Ciuc, că interesele naţionale ale României şi cele ale Ungariei coincid în privinţa aderării ţării noastre la spaţiul Schengen cu drepturi d

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 3,9 miliarde de lei pentru închiderea minelor din Valea Jiului și compensarea minerilor care rămân fără locuri de muncă

HotNews acum 3 ore
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane euro (aproximativ 3,9 miliarde lei) pentru acoperirea costurilor excepționale generate de închiderea a patru mine

Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022

Mediafax acum 2 ore
Cei doi lideri au discutat o oră la telefon. Scholz şi Putin vorbiseră ultima dată la începutul lunii decembrie 2022. Scholz a fost adesea criticat pentru discuţiile anterioare. În iunie 2022, el s-a apărat, spunând că era „absolut necesar să vorbea

Preţurile de referinţă la gaze naturale cresc, deoarece Gazprom va opri de sâmbătă livrările către OMV

G4Media acum 49 minute
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri, după ce OMV a anunţat că Rusia va stopa livrările de sâmbătă, transmite Agerpres. Gazprom PJSC a notificat compania că va reduce la zero livrările către Austria, se arată

Prima discuție între Putin și Scholz după doi ani. Oferta pe care liderul rus i-a făcut-o cancelarului german

HotNews acum o ora
Cancelarul federal german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina şi să demareze negocieri cu Kievul, în prima sa discuţie telefonică cu preşedintele rus după doi ani de zile, informează Reuters. „Cacelarul a cerut

Un bărbat a fost rănit, după ce o autoutilitară a fost lovită de un tren, în judeţul Iaşi / Trafic rutier şi feroviar blocat la Podu Iloaiei

News.ro acum o ora
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost rănit, vineri, după ce autoutilitara pe care o conducea a fost lovită de tren, în judeţul Iaşi, la trecerea de cale ferată în localitatea Podu Iloaiei. Traficul rutier şi cel feroviar în zonă sunt blocate. ”

Președintele Klaus Iohannis a semnat pentru achiziţionarea a 32 de avioane de luptă F-35

Ziua Constanta acum 4 ore
Vineri, 15 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat promulgarea legii privind achiziţionarea de către România a 32 de avioane de luptă multirol de ultimă generație F-35. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat viner

Ministrul Energiei A fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
La Baku, cu prilejul COP 29, a fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă între Nuclearelectrica și consorțiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU - Canada) și Ansaldo (Italia). Sebastian-Ioan Burduja

Nicuşor Dan a prezentat concluziile întâlnirilor cu principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale, pe marginea celor 20 de solicitări pentru Bucureşti: Aşa cum am mai spus deja, nu o să vă spun cu cine voi vota în primul tur

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat vineri concluziile întâlnirilor cu principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale din 24 Noiembrie, pe marginea celor 20 de solicitări pentru Bucureşti adresate acestora. Primarul a precizat că, aşa cum

Vremea

București
acum

vin.

5°/10°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

2°/12°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

4°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
Timisoara
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

2°/11°