Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI 2024 – PNL a pierdut Primăria Suceava, aceasta fiind câştigată de PSD / Primăriile oraşelor Rădăuţi, Vicovu de Sus, Siret, Gura Humorului şi Vatra Dornei au fost câştigate de PNL, iar la Fălticeni va fi edil PSD

Publicat in News.ro, luni 10 iunie 2024 ·

PSD a câştigat Primăria municipiului Suceava, liberalul Lucian Harşovschi recunoscându-şi înfrângerea. Viceprimarul municipiului Suceava, candidatul PNL la Primăria Suceava, i-a urat succes noului primar Vasile Râmbu de la PSD. Primăria Suceava este deţinută în prezent de liberalul Ioan Lungu, care nu a mai candidat la un nou mandat. ”Mulţumesc tuturor sucevenilor care m-au votat şi îi asigur şi pe ceilalţi, care nu au făcut-o, că voi fi în continuare la fel de implicat! Îi urez succe

Articolul in News.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 40 de cetăţeni din Fâşia Gaza, transferaţi în România, Norvegia şi Franţa

Ziua Constanta acum 19 minute
Peste 40 de cetăţeni din Fâşia Gaza au fost transferaţi în România, Norvegia şi Franţa. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, o aeronavă C-130 Hercules, a Forţelor Aeriene Române, cu două echipe medicale UPU-SMURD din cadrul Spitalulu

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 12 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

NUMERELE extrase la tragerile loto de joi, 20 martie 2025

Gandul acum o ora
Joi, 20 martie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 martie 2025. La tragerile loto de duminică, 16 martie 2025, Loteria Română a a

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Horoscop 20 martie 2025. ZODIA care are parte de abundență financiară

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de joi, 20 martie 2025. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Dacă există un dezechilibru în relația ta cu cineva apropiat este important să iei atitudine acum. Asigură-te că îți spui părere

Papa Francisc nu mai are nevoie de masca de oxigen, anunţă Vaticanul

News.ro acum 8 ore
Papa Francisc nu mai foloseşte masca de oxigen pe timpul nopţii, a anunţat miercuri Vaticanul, adăugând că starea clinică a Sfântului Părinte, în vârstă de 88 de ani, se îmbunătăţeşte după mai mult de o lună de spitalizare, relatează AFP şi Reuters.

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 12 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

George Simion: Sunt la Bruxelles, facem o ședință înainte de Consiliul European. Am fost în același avion cu Ilie Bolojan, era la clasa business

Gandul acum 6 ore
George Simion, candidatul desemnat al suveraniștilor din România, a dezvăluit că actualul președinte interimar al României, Ilie Bolojan, a călătorit cu avionul la clasa business. Liderul AUR susține pentru Realitatea Plus că în ciuda desecretizării

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

0°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°