Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SALARIUL minim brut mărit cu 334%, în 11 ani/ 84% dintre creșteri au fost asumate de PSD

Publicat in Gandul, luni 1 iulie 2024 ·

Din 2013 și până în prezent, salariul minim din România a crescut cu 334%, iar cel mediu cu 207%. O mare parte din această majorare s-a făcut sub diferitele guvernări PSD, după cum reiese dintr-un comunicat al celor de la Partidul Social Democrat. Potrivit acestora, salariul minim brut pe țară era în 2013 de 750 de lei, ajungând acum, de la 1 iulie 2024, la 3.700 lei brut (+334% creștere). De cealaltă parte, salariul mediu net era în 2013 de 1.697 de lei (383 de euro) și-a ajuns în ap

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Brașovului, Dominic Fritz, acuzat de conflict de interese

Wall-Street.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Integritate susţine că primarul Timişoarei, Dominic Fritz, s-a aflat în conflict de interese în urmă cu patru ani, după ce ar fi luat în campania electorală un împrumut de la o persoană, iar ulterior a întocmit un act administra

Codul portocaliu de caniculă a fost extins. Care sunt cele zece județe lovite de valul de căldură alături de București

Ziare.com acum 3 ore
Canicula de miercuri, 10 iulie, va fi chiar mai puternică decât previziunile meteorologilor din ziua precedentă. Cele mai multe regiuni sunt sub cod galben, dar ANM a anunțat și extinderea codului portocaliu la 10 județe. Vremea va fi caniculară și

Anchetă în cazul ursului împușcat după ce a ucis o tânără pe Jepii Mici din Bucegi. Animalul, testat pentru rabie

HotNews acum 34 minute
Ursul care a fost împuşcat după ce a ucis o tânără aflată pe traseul Jepii Mici din Bucegi va fi verificat pentru rabie, a precizat, miercuri, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, George Stratulat.

Box: A încetat din viaţă fostul vicecampion mondial Marian Velicu

News.ro acum o ora
Fostul vicecampion mondial la box Marian Velicu a încetat din viaţă, la vârsta de 47 de ani, au anunţat, miercuri, CS Dinamo şi FR Box. “Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a fostului pugilist Marian Velicu. În vârstă de numai 47

Directorul societăţii de termoficare din Mangalia, reţinut după ce a cerut unui afacerist 15.000 de euro

HotNews acum 3 ore
Doru Colgiu, directorul societăţii de termoficare din Mangalia, a fost reținut vineri de către procurorii DNA fiind acuzat că a cerut unui om de afaceri 15.000 de euro în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă angajați din Primăria Municipiul

Hanwha Aerospace a semnat un contract în valoare de 1 miliard de dolari pentru furnizarea către România a 54 de obuziere autopropulsate K9 şi a 36 de vehicule de aprovizionare cu muniţie K10

News.ro acum 2 ore
Hanwha Aerospace, companie industrială aerospaţială cu sediul în Coreea de Sud, a semnat un contract în valoare de 1 miliard de dolari pentru furnizarea către România a 54 de obuziere autopropulsate K9 şi a 36 de vehicule de aprovizionare cu muniţie

A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut si orașele unde s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur a avut loc miercuri dimineață, 10 iulie, în România. Seismul a avut loc la ora 08:44:02 (ora locală a României), în Zona Seismică Vrancea. Potrivit INFP, a fost înregistrat un cutremur de pământ cu magnitudinea de 3,6 grade pe Scara Rich

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: România a primit avizul formal al OCDE pe dezvoltare regională

News.ro acum 2 ore
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunţă, miercuri, că în cadrul procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Comitetul pentru Politica de Dezvoltare Regională al Organiz

Astăzi încep lucrările de reparație a podului Giurgiu – Ruse. Cum va fi afectată circulația

HotNews acum 5 ore
Lucrările de reparație pe tronsonul bulgar de pe Podul Giurgiu – Ruse, cunoscut și ca „Podul Prieteniei”, au început astăzi, 10 iulie, și sunt programate să dureze 730 de zile. Ele se vor desfăşura zilnic timp de 10-12 ore, relatează Centrul Infotra

Consecințele nefaste ale unui scurtcircuit electric. Peste 600 de porci au murit într-un incendiu în județul Cluj

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de marți spre miercuri, la o fermă de porci din localitatea Lita, județul Cluj. Peste 600 de animale au murit. Pompierii din județul Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o fermă de

Vremea

București
acum

39°
mie.

24°/39°
joi

25°/39°
vin.

24°/40°
sâm.

25°/40°
Iasi
acum

35°
mie.

19°/36°
joi

20°/37°
vin.

19°/38°
sâm.

23°/39°
Constanta
acum

35°
mie.

25°/35°
joi

24°/31°
vin.

25°/30°
sâm.

25°/29°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

21°/35°
Timisoara
acum

35°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

23°/39°
sâm.

25°/41°