Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot ce trebuie să știm despre “mică recalculare” a pensiilor. Semnalul grav al unui expert: ”Aici e o nouă tâlhărie”

Publicat in Ziare.com, joi 4 iulie 2024 ·

Noua lege a pensiilor, care va aduce recalcularea veniturilor a aproape 5 milioane de pensionari, aduce şi alte noutăţi. Până la 1 septembrie se va finaliza recalcularea pensiilor şi se vor distribui deciziile de pensionare, iar de la 1 septembrie, pensionarii care au avut venituri contributive, cum ar fi sporurile, vor avea parte de o nouă recalculare. Documentele care nu se află la dosare trebuie depuse la Casele de Pensii. "Este o noutate în plus care vine în Legea 360. Există un t

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gafă de proporţii a lui Biden. L-a numit Putin pe Zelenski de faţă cu liderii NATO

Mediafax acum 11 minute
Preşedintele american a mai făcut referire la lideri străini pe nume greşit, dar prezentarea preşedintelui ucrainean Volodomir Zelenski drept preşedintele rus Vladimir Putin este o greşeală deosebit de dureroasă. Biden a luat cuvântul la summitul

Actriţa Shelley Duvall, soţia terifiantă din „The Shining”, a murit la vârsta de 75 de ani

News.ro acum 6 ore
Actriţa Shelley Duvall, care a câştigat premiul de interpretare la Cannes pentru "Three Women" de Robert Altman şi a îndurat tehnicile intense de regie ale lui Stanley Kubrick pentru a juca în "The Shining", a murit joi în Blanco, Texas, scrie Varie

Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski au semnat Acordul privind cooperarea în domeniul securității. Ce prevede acesta

Libertatea acum 6 ore
Acordul privind cooperarea în domeniul securităţii între România şi Ucraina, care prevede sprijinirea Ucrainei în ceea ce priveşte înfiinţarea unui punct focal naţional privind armele, a fost semnat, joi, la Washington, SUA, de președinții Klaus Ioh

Accident pe DN 7, Valea Oltului, la nici o oră de la reluarea traficului. Două TIR-uri s-au ciocnit blocând circulația

Ziare.com acum 3 ore
Accident pe DN 7, Valea Oltului, joi seară, 11 iulie, la nici o oră după reluarea traficului rutier. Două TIR-uri s-au ciocnit, în zona localităţii Câineni, circulația fiind complet blocată pe ambele sensuri de mers. "Centrul Infotrafic din Inspecto

Cod roșu de caniculă. Raed Arafat: „Evitați ieșirile nejustificate, mai ales între orele 11:00 - 18:00”

Adevarul acum 2 ore
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a afirmat joi, 11 iulie, la Antena 3 CNN, că în zilele caniculare ar trebui evitate „ieșirile nejustificate”.

Reacția lui Volodimir Zelenski după semnarea acordului de securitate cu România: „Sunt recunoscător pentru fiecare expresie de solidaritate”

Adevarul acum o ora
După încheierea acordului de securitate cu România, Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat joi, 11 iulie, pe rețeaua de socializare X recunoștința „pentru fiecare expresie de solidaritate cu țara și poporul său”.

Codul roșu de caniculă din România ar putea fi prelungit. ANM: "Este o situaţie fără precedent"

Ziare.com acum 9 ore
Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a declarat joi, 11 iulie, că alerta de cod roșu pentru caniculă din weekend ar putea fi prelungită până miercuri, 17 iulie. Primele zile ale săptămânii viitoare ar fi „

Finala Euro 2024, Spania - Anglia, la fluierul unui francez

Mediafax acum 9 ore
Letexier, în vârstă de 35 de ani, a arbitrat 65 de meciuri UEFA din 2017, inclusiv trei meciuri din faza grupelor Euro 2024, între Spania şi Georgia, Danemarca şi Serbia şi Croaţia şi Albania. El a fost, de asemenea, al patrulea oficial la finala Li

Ce spune ministrul Apărării despre orizontul de timp în care România va fi „compensată rezonabil” pentru sistemul Patriot donat Ucrainei

HotNews acum 4 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a participat la primele discuţii privind compensarea României pentru sistemul Patriot donat Ucrainei şi a declarat joi, la Washington, că nu există în prezent un orizont de timp pentru primirea de către ţara noastră

Incendiu de vegetație uscată lângă un cămin de bătrâni din județul Constanța. Vârstnicii, evacuați, traficul feroviar și rutier, oprit în zonă

Libertatea acum 6 ore
Pompierii din Constanța, Ialomița, Călărași și București-Ilfov au intervenit, joi, 11 iulie, la un incendiu de vegetație uscată izbucnit lângă un cămin de bătrâni din comuna Poarta Albă, județul Constanța, informează News.ro.

Vremea

București
acum

24°
vin.

24°/40°
sâm.

25°/40°
dum.

26°/41°
lun.

24°/41°
Iasi
acum

24°
vin.

22°/39°
sâm.

24°/40°
dum.

24°/40°
lun.

23°/41°
Constanta
acum

23°
vin.

23°/30°
sâm.

25°/30°
dum.

24°/30°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

20°/34°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/31°
lun.

21°/35°
Timisoara
acum

25°
vin.

24°/40°
sâm.

24°/41°
dum.

23°/40°
lun.

22°/41°