Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principalul aeroport din Milano îşi va schimba numele. După cine va fi redenumit

Publicat in Mediafax, vineri 5 iulie 2024 ·

Anunţul a fost făcut de ministrul italian al transporturilor, Matteo Salvini, după ce solicitarea de schimbare a numelui a fost aprobată de către autoritatea aviaţiei civile, scrie agenţia Reuters. Berlusconi, care a murit anul trecut la vârsta de 86 de ani, a condus patru guverne în fruntea partidului său de centru-dreapta Forza Italia şi a fost una dintre cele mai divizate figuri ale Italiei din epoca modernă. ULTIMELE ȘTIRI Premierul Ungariei se întâlnește cu Putin pentru discuții

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TAROM va acorda despăgubiri pentru zborurile anulate de luni. Câți bani vor primi pasagerii afectați

Ziare.com acum 54 minute
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro. ”În contextul incidentelor legale de a

Patru copii răniți după ce au căzut cu tiroliana într-un parc de distracții. A fost solicitat elicopterul SMURD

Press Alert acum 27 minute
< figure id="attachment_501542" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Patru copii cu vârste între 7 și 11 ani sunt răniți după ce au căzut cu tiroliana într-un parc de distracții din județul Hunedoara. Conform primelor in

Evaluarea Națională 2024. Un elev din Focșani care luase nota 3,50 la Matematică a primit 9,75 după cotestație

HotNews acum 46 minute
Unui elev de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, județul Vrancea, i-a crescut nota cu mai mult de 6 puncte după ce a făcut contestație pentru proba de Matematică la Evaluarea Națională, relatează Edupedu.ro. Elevul a avut inițial nota

Evaluare Naţională 2024 Constanța Au fost publicate rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor. Începe admiterea la liceu!

Ziua Constanta acum 2 ore
Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după rezolvarea contestaţiilor, au fost afişate marţi, 9 iulie. Rezultatele au fost publicate pe edu.ro și pot fi consultate și pe ZIUA de Constanța. Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat p

Grindeanu despre Valea Oltului: Încă din prima zi s-a avansat foarte bine

Mediafax acum o ora
Lucrările au reînceput marţi la ora 6.00 şi vor continua până la ora 20.00, când se va redeschide circulaţia pe DN 7, între Boiţa şi Lazaret. Echipele sunt bine mobilizate, spune ministrul. Intervin în 8 puncte de lucru pentru defrişarea arborilor ş

Constanța, sub Cod galben de caniculă. Ce trebuie să știți pentru a vă proteja!

Ziua Constanta acum 45 minute
Cod galben de caniculă și disconfort termic la Constanța! Conform atenționării meteorologice emise de ANM, mâine, 10 iulie, valul de căldură va continua să se extindă în toată Dobrogea, va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile m

Actorii Jason Momoa și Lisa Bonet au divorțat oficial

HotNews acum 2 ore
Dizolvarea căsătoriei dintre actorii Jason Momoa şi Lisa Bonet, care erau deja separaţi de mai mulţi ani, decisă de un judecător din comitatul Los Angeles, a intrat în vigoare marţi, relatează agenția Associated Press, citată de News.ro. Bonet şi Mo

UPDATE - Circulaţie perturbată pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă. Trenurile vor înregistra întârzieri cuprinde între 30 – 90 de minute / Defecţiunea a fost remediată. Circulaţia se desfăşoară normal

News.ro acum 2 ore
Circulaţia trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă şi retur este perturbată marţi dimineaţă din cauza unui macaz defect între Mogoşoaia şi Baloteşti. Defecţiunea a fost remediată, iar la ora 12.00 CFR SA a anunţat că circulaţia

Criză TAROM: Compania a ajuns la un acord cu angajații

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania TAROM a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât, în dimineaţa zilei de 9 iulie, toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform prog

Restricţii de trafic pe Podul Giurgiu – Ruse, începând de miercuri, 10 iulie. Rute alternative pentru autovehicule

Ziua Constanta acum 45 minute
Miercuri, 10 iulie 2024, încep lucrările de reparații pe partea bulgară a Podului Prieteniei (Giurgiu – Ruse). În prima etapă, traficul rutier pe pod va fi restricționat pe sensul de intrare în Bulgaria, iar ulterior pe sensul de ieșire spre România

Vremea

București
acum

37°
mar.

23°/37°
mie.

24°/38°
joi

24°/40°
vin.

25°/40°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/36°
joi

20°/38°
vin.

20°/37°
Constanta
acum

36°
mar.

23°/36°
mie.

25°/30°
joi

24°/30°
vin.

25°/31°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/31°
joi

21°/34°
vin.

19°/32°
Timisoara
acum

36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/37°
joi

23°/38°
vin.

23°/39°