Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mulți antreprenori nu înțeleg care este rolul contabilului. Mihaela Toader, analist financiar: E un eșec. El trebuie să țină la distanță ANAF-ul

Publicat in Wall-Street.ro, luni 8 iulie 2024 ·

Atragerea banilor în firmă, fie că vorbim despre cei veniți în urma finanțărilor bancare sau cei care intră în urma investițiilor oferite de fonduri cu capital de risc, constă într-un proces care uneori are în spatele lui un antreprenor cu așteptări nerealiste, atât în ceea ce privește nevoile de finanțare, dar și a rolurilor în cadrul firmei. Mihaela Toader, consultant financiar și fost CFO în mai multe companii mari din România, a vorbit despre aceste așteptări nerealiste în cadrul

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul "Litoralul pentru toţi" începe duminică / Tarifele sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. Lista hotelurilor înscrise în program

News.ro acum 4 ore
Programul "Litoralul pentru toţi" începe duminică şi se derulează pe tot parcursul lunii septembrie, tarifele fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

Trafic intens la graniță: Peste jumătate de milion de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

HotNews acum 32 minute
Poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile pentru trecerea frontierei, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, pentru peste 517.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 154.200 de mij

Armata israeliană a găsit şase cadavre într-un tunel Hamas care aparţin unor ostatici

Mediafax acum 2 ore
Cei şase ostatici israelieni din Gaza au fost recunoscuţi de familiile lor, iar decesul a fost anunţat la câteva ore după ce armata israeliană a găsit cadavrele şi le-a transportat în Israel, potrivit Sky News. Toţi au fost răpiţi de militanţii Hama

Fostul preot Visarion Alexa a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală. Nouă femei au depus plângere

Ziare.com acum 21 minute
Fostul preot Visarion Alexa, care a fost paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, a fost reținut după ce a fost acuzat de agresiune sexuală și ulterior plasat sub control judiciar, arată Știri pe surse. Conform sursei citate, preot

Ucraina a lansat un atac cu drone asupra Moscovei şi a altor regiuni ruse, anunţă oficiali ruşi

News.ro acum 4 ore
Ucraina a lansat un atac cu drone împotriva Moscovei şi a altor regiuni ruse în noaptea de sâmbătă spre duminică, au declarat oficiali ruşi, citaţi de Reuters. Cel puţin cinci drone care se îndreptau spre Moscova au fost doborâte deasupra periferiil

Calendar-Ortodox 1 septembrie - Începutul anului nou bisericesc. Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică anul nou bisericesc. Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul ("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la cei batrâni; că era obicei, la ro

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc duminică, 1 septembrie / Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 5 milioane de euro

HotNews acum 32 minute
Duminică, 1 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 29 august, Loteria Română a acordat peste 19.300 de câștiguri în valoare totală de peste 1,48 milioane

Prefectul Constanţei anunţă că peste 30 de utilaje se află în zona afectată de inundaţii de pe litoral: Cei de la ISU extrag apa din case, din subsoluri de hoteluri, spaţii comerciale / 30 de paturi cu cazarmament au fost transportate în zonă

News.ro acum 2 ore
Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Iulian Coşa, a declarat duminică, despre situaţia inundaţiilor din zona de sud a litoralului, că peste 30 de utilaje se află în zonă şi cei de la ISU extrag apa din case, din subsoluri de hoteluri, spaţii comerc

Biserica din Suedia vrea să interzică „tradiţia hollywoodiană” prin care tatăl conduce mireasa la altar

Libertatea acum o ora
De la concediul parental egal şi un parlament aproape echilibrat din punct de vedere al genului până la poziţia de lider în indicele egalităţii de gen al UE, Suedia este în multe privinţe un lider mondial în materie de feminism. Dar când vine vorba

Nicolae Ciucă: Modul de guvernare şi comunicarea politică trebuie să fie actualizate

Mediafax acum o ora
Preşedintele Senatului a vorbit despre manipulare şi războiul informaţional. „Este obligatoriu ca guvernul să livreze măsuri practice, ancorate în realitatea de zi cu zi. Trebuie să promovăm eficient mesajele noastre – prin care prezentăm situaţia r

Vremea

București
acum

25°
dum.

23°/31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/35°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

21°/33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

22°
dum.

22°/25°
lun.

21°/27°
mar.

23°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/31°
lun.

17°/32°
mar.

18°/33°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

21°/35°
lun.

20°/36°
mar.

20°/37°
mie.

21°/36°