Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 300 de kaiacişti juniori din 31 de cluburi se întrec într-un regal sportiv pe pista olimpică de la Bascov

Publicat in News.ro, marți 23 iulie 2024 ·

În perioada 25-28 iulie, la Baza Nautică a Complexului Sportiv Naţional Bascov-Budeasa are loc Campionatul Naţional de Viteză la Juniori II&Cadeţi, organizat de Federaţia Română de Kaiac-Canoe (FRKC). În aşteptarea Jocurilor Olimpice, 280 de sportivi juniori kaiacişti din 31 de cluburi participante vor participa la un regal al bărcilor de kaiac şi canoe. De spus şi că în 1952, românii au participat prima dată la Jocurile Olimpice, iar din 1968 până în 1984 au urcat pe prima treaptă a

Articolul in News.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile locale din Zalău plănuiesc să aloce un milion de euro pentru o statuie a lui Mihai Viteazul. Reacţia premierului: E mult

G4Media acum o ora
Primăria şi Consiliul Local Zalău alocă aproximativ un milion de euro pentru ridicarea unei statui a domnitorului Mihai Viteazul într-un mic parc din oraş. Solicitat să comenteze decizia, în contextul necesităţii reducerii cheltuielilor publice, pre

Copilul de 12 ani care s-a electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren, în Prahova, este în stare critică. Anunțul medicilor

Ziare.com acum 19 minute
Copilul de 12 ani din judeţul Prahova care s-a electrocutat, vineri seară, după ce s-a urcat pe un vagon al unui marfar este în stare extrem de gravă, el având arsuri prin electrocuţie după ce a atins linii de contact ale căii ferate prin care trec

Ron Yeats, legendarul căpitan al lui Liverpool, s-a stins din viaţă

Mediafax acum o ora
Yeats, 86 de ani, şi-a început cariera la Dundee United în Scoţia, dar adevărata sa glorie a venit odată cu transferul la Liverpool în 1961. Sub conducerea lui Shankly, el a jucat un rol crucial în promovarea echipei în prima ligă în 1962. Succesul

SURSE Cristian Popescu PIEDONE, candidat pe lista PSD/ Marcel CIOLACU: Haideți să vedem! E o discuție pe care o avem în interiorul partidului

Gandul acum 36 minute
Cele mai multe zvonuri dau tot mai credibilă varianta în care fostul primar de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, va deschide lista la Senat pentru Partidul Social Democrat. Între cei doi oameni politici, există o veche relație de prietenie,

Medalie de Bronz pentru Camelia Ciripan la Jocurile Paralimpice Paris 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română a terminat pe locul al treilea întrecerile de para tenis de masă după ce a fost învinsă în semifinale de ucraineanca Marina Litovcenko, scor 3-0 (11-5, 11-7, 11-5). Potrivit COSR, România încheie astfel întrecerile paralimpice cu u

Ciolacu, după ce o consilieră guvernamentală a comparat situaţia sa cu cea a lui Winston Churchill în ceea ce priveşte rezultatele şcolare şi evoluţia în politică: E un pic cam mult

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că o comparaţie între el şi fostul prim ministru britanic Winston Churchill „e un pic cam mult”. Afirmaţia liderului PSD a fost făcută în contextul în care acesta a răspuns unei întrebări legate de faptul că o consili

Noi tensiuni între Kosovo și Serbia. Două puncte de trecere a frontierei, închise din cauza protestelor

Ziare.com acum 2 ore
Kosovo a anunţat sâmbătă, 7 februarie, că a închis două puncte de trecere a frontierei cu Serbia, după ce protestatari de pe teritoriul sârb au blocat parţial drumurile şi au obligat pasagerii cu documente kosovare să se întoarcă, în semn de protest

Cutremur de suprafaţă de 3.8 în Gorj

Mediafax acum 6 ore
Seismul a avut loc la ora 9.06 în Oltenia, Gorj, şi a avut magnitudinea ml 3.8. Cutremurul s-a produs adâncimea de 5.0 kilometri. Seismul s-a produs în apropierea oraşelor Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Deva, Reşiţa şi Râmnicu Vâlcea.

VIDEO Nicolae Ciucă își prezintă prima dată cartea în emisiunea poetului Mircea Dinescu

HotNews acum 54 minute
Președintele PNL Nicolae Ciucă prezintă varianta tipărită a cărții sale „În slujba țării”, în cadrul emisiunii poetului Mircea Dinescu, „Poezie și delicatețuri”. Emisiunea va fi difuzată duminică, la ora 14.00, la Prima TV. Până acum, Ciucă a mai ve

Palatul Victoria, iluminat în roșu din solidaritate cu persoanele care suferă de boala Duchenne

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul României se alătură și în acest an campaniei internaționale de sprijin pentru copiii și adulții diagnosticați cu distrofie musculară Duchenne, prin iluminarea Palatului Victoria în roșu, culoare simbol a acestei campanii. Potrivit Guvernulu

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

17°/29°
lun.

17°/30°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

13°/28°
lun.

15°/29°
mar.

16°/29°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/25°
dum.

19°/24°
lun.

19°/23°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

15°/22°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/32°
mar.

17°/22°