Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursă nebună pe o șosea din Bihor: Trei fraţi, de 9, 13 și 15 ani, au furat mașina părinților. Cum s-a terminat „aventura”

Publicat in Gandul, miercuri 24 iulie 2024 ·

Trei copii, de 9, 13, respectiv 15 ani, aflați în vacanță la bunici, în Bihor, au furat mașina familiei și au plecat la plimbare. Adolescentul de 15 ani a furat cheile și și-a luat la plimbare cu mașina frații mai mici. După aproximativ 200 de metri, într-o curbă, şoferul de ocazie a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina direct într-un stâlp de electricitate, iar în urma impactului autoturismul a luat foc. Din fericire, cei trei fraţi au reuşit să se salveze la timp, arată

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer prins de radar cu 226 km/h pe Autostrada A4. Polițiștii l-au amendat și i-au reținut carnetul

Libertatea acum 56 minute
Un șofer de 40 de ani a fost amendat și a rămas fără carnet, după ce a fost prins, sâmbătă dimineață, conducând cu mare viteză pe Autrostrada A4 din județul Constanța. Radarul a înregistrat că șoferul mergea cu 226 km/h, de două ori mai mult decât v

Ciucă: Sudul ţării nu trebuie să rămână roşu, adică al PSD

G4Media acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat sâmbătă, la Videle, cu prilejul învestirii în funcţie a primarului Cornel Gogan, că „sudul ţării nu trebuie să rămână roşu, adică al PSD” şi şi-a exprimat speranţa că echipa care va prelua conducerea admin

Wiz Khalifa, trimis în judecată la Constanța, după ce ar fi fumat canabis pe scenă la "Beach, Please!"

Ziua Constanta acum 24 minute
Rapperul american Wiz Khalifa a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Constanța după ce şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scenă, în timp ce susţinea un concert la Festivalul "Beach, Please!" de la Costineşti în luna iulie, conform Antena 3.

Israel: O dronă a fost lansată spre casa lui Benjamin Netanyahu

HotNews acum 4 ore
O dronă a fost lansată sâmbătă spre locuința premierului israelian Benjamin Netanyahu din orașul Caesarea din nordul Israelului, a declarat purtătorul său de cuvânt, adăugând că premierul nu se afla în apropiere și că nu au existat victime, transmit

Tenis de masă: Bernadette Szocs s-a calificat în sferturi la simplu la Campionatul European Individual de la Linz

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs a obţinut calificarea în sferturile de finală ale probei de simplu, la Campionatul European de tenis de masă de la Linz.

Țintă de mici dimensiuni pe teritoriul românesc: patru avioane de luptă au fost ridicate

Wall-Street.ro acum 5 ore
Sâmbătă, în jurul orei 2,30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 de kilometri est de localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea. "Ca ur

Ayatollahul Ali Khamenei, după moartea lui Yahya Sinwar: Hamas este „în viaţă şi va rămâne aşa”

HotNews acum 5 ore
Mişcarea teroristă palestiniană Hamas este „în viaţă şi va rămâne aşa”, în ciuda morţii liderului său Yahya Sinwar într-o operaţiune militară israeliană, a declarat, sâmbătă, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. „Pierderea sa este c

Franţa este deschisă pentru o invitare imediată a Ucrainei în NATO, dar spune că sunt necesare mai multe discuţii

News.ro acum 2 ore
Ministrul de externe al Franţei, Jean-Noel Barrot, a declarat sâmbătă că Parisul este deschis la ideea unei invitări imediate pentru Ucraina de a adera la NATO, dar că discuţiile pe acest subiect vor continua cu aliaţii, transmite Reuters. "În ceea

Apele Române încep pregătirile de iarnă pentru plajele litoralului

Mediafax acum 2 ore
Conform unui comunicat postat pe reţelele sociale, echipele de la Apele Române Dobrogea-Litoral desfăşoară activităţi pe trei tronsoane principale ale coastei: de la Corbu la Constanţa, de la Agigea la Costineşti, şi de la 23 August până la Vama Vec

Sorin Grindeanu: Domnul Drulă ar vrea să fie pentru a treia oară deputat de Timiş / Nu am nimic cu domnii aceştia paraşutaţi în Timiş / Dacă îi spunem să vină la Margina sau la Coşava s-ar putea să nu ştie, după 8 ani de deputat de Timiş

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a criticat pe cel care a condus acest minister înaintea lui, Cătălin Drulă (USR), afirmând că acesta îşi doreşte un al treilea mandat de parlamentar de Timiş, fiind ”paraşutat” pe listele USR Timiş cu ca

Vremea

București
acum

15°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

5°/11°
dum.

4°/13°
lun.

5°/15°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

4°/13°
dum.

4°/15°
lun.

5°/16°
mar.

6°/17°
Timisoara
acum

16°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
mar.

7°/18°