Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furie în Venezuela. Protestatarii au dărâmat o statuie a lui Hugo Chávez

Publicat in Mediafax, marți 30 iulie 2024 ·

În Venezuela, preşedintele în exerciţiu, Nicolás Maduro, a revendicat victoria la alegerile de duminică, 28 iulie. Acest rezultat, care i-ar oferi lui Maduro un al treilea mandat consecutiv, nu a fost încă recunoscut de ţările vecine, de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, care şi-au exprimat îndoielile cu privire la transparenţa procesului de votare. Protestatarii anti-guvernamentali au ieşit pe străzile din diferite oraşe din Venezuela. În Coro, oamenii care îi fac opoziţie preşe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian al României de către drone ruseşti: „Aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase”

News.ro acum 2 ore
NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după incidentul cu dronele din noaptea de sâmbătă spre duminică, dar spune că nu sunt informaţii care să indice un atac intenţionat al Moscovei, relatează The Guardian. „NATO condamn

Ţările Uniunii Europene iau în considerare amânarea cu 20 de ani a introducerii taxelor la nivelul UE asupra carburanţilor poluanţi pentru aviaţie

News.ro acum o ora
Ţările Uniunii Europene iau în considerare amânarea cu 20 de ani a introducerii taxelor la nivelul UE asupra carburanţilor poluanţi pentru aviaţie, deoarece urmăresc un progres în ceea ce priveşte reformele fiscale care au fost negociate de ani de z

Viktor Orban anunţă o remaniere guvernamentală odată cu numirea unui nou guvernator al băncii centrale

News.ro acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a anunţat că un nou minister se va ocupa de economie şi de finanţele statului, în timp ce se pregăteşte pentru numirea unui nou guvernator al băncii centrale care să îi succeadă fostului său aliat, Gyorgy Matolcsy, deven

Olaf Scholz vrea intensificarea discuțiilor de pace în Ucraina, inclusiv cu Rusia: „Cred că a sosit momentul”

Libertatea acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a estimat într-un interviu acordat duminică postului de televiziune ZDF că a sosit momentul intensificării eforturilor diplomatice care să conducă la pace în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluat

UPDATE - Jandarm aflat în timpul liber, agresat într-o staţie de tramvai din Sectorul 6 de către un bărbat / Agresorul a fost identificat şi dus la audieri / Victima, transportată la spital

News.ro acum 8 ore
Un jandarm aflat în timpul liber a fost agresat, duminică seară, într-o staţie de tramvai din Sectorul 6 de către un bărbat. Agresorul a fost căutat de mai multe echipaje, iar victima a fost transportată la spital. Bărbatul suspectat de comiterea fa

Doi tineri au murit şi alți șase oameni au fost răniți, într-un accident pe DN 2B, în judeţul Brăila

Libertatea acum 7 ore
Doi tineri, de 24, respectiv 34 de ani, au murit duminică seară, după ce două mașini s-au ciocnit frontal pe drumul național 2B, între localitățile Silistraru și Lacul Sărat, în județul Brăila. Alte șase persoane au fost rănite în urma accidentului,

Elon Musk, pe cale să devină primul deţinător al unei averi de 1 trilion de dolari, până în 2027 (raport)

HotNews acum 10 ore
Elon Musk este pe cale să devină primul trilionar din lume până în 2027, potrivit unui nou raport al unui grup care urmăreşte bogăţia la nivel mondial, scrie The Guardian, citat de News.ro. Concluzia Informa Connect Academy despre cel care deține pr

Ursula von der Leyen va prezenta miercuri Parlamentului planul său pentru viitoarea Comisie Europeană, în ciuda provocărilor privind egalitatea de gen

Mediafax acum 9 ore
Ursula von der Leyen va prezenta miercuri Parlamentului European distribuţia portofoliilor în viitoarea Comisie Europeană, fără a reuşi atingerea egalităţii de gen dorite. Deşi Von der Leyen a cerut propuneri de câte un bărbat şi o femeie pentru fie

Jannik Sinner a câştigat pentru prima dată trofeul US Open

News.ro acum 8 ore
Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a câştigat, duminică, pentru prima dată turneul US Open, ultimul grand slam al anului. Sinner, antrenat de Darren Cahill, l-a învins în finală pe americanul Taylor Fritz, locul 12 ATP, scor 6-3, 6-4, 7-5.

Directorul Volkswagen avertizează: Situaţia companiei este „alarmantă”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al grupului auto Volkswagen a descris duminică situaţia acestei companii etalon pentru economia germană drept „alarmantă”, la câteva zile după anunţarea unui program de reduceri de costuri şi de închidere a unor uzine chiar în Ge

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/30°
mar.

19°/28°
mie.

16°/23°
joi

17°/29°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/28°
mar.

16°/28°
mie.

15°/28°
joi

18°/28°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/30°
mar.

15°/21°
mie.

15°/16°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/30°
mar.

16°/21°
mie.

16°/21°
joi

15°/28°