Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Swifties for Kamala”, un grup de fani ai lui Taylor Swift, în sprijinul candidatei democrate pentru Casa Albă

Publicat in G4Media, joi 29 august 2024 ·

Megastarul pop american Taylor Swift nu s-a poziţionat încă în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale din SUA, însă un grup de fani, intitulat „Swifties for Kamala”, a atras zeci de mii de susţinători, inclusiv câteva vedete, şi fonduri pentru campania candidatei democrate, informează AFP, transmite Agerpres. La mai puţin de 24 de ore după o reuniune de lansare prin videoconferinţă, urmărită de 27.000 de persoane, „Swifties for Kamala” revendica peste 140.000 de dolari din donaţii.

Articolul in G4Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții de amploare la Țăndărei. „Vor fi puse în aplicare zeci de mandate de aducere și mandate europene de arestare”, anunță Poliția | VIDEO

Libertatea acum 30 minute
Poliţiştii fac peste 20 de percheziţii joi, la Ţăndărei, în Ialomiţa, în dosare deschise pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru nerespectarea regimului armelor și muniţiilor, urmând să fie puse în aplicare zeci de mandate de aducere

Ginerele lui Hassan Nasrallah, ucis într-un atac israelian la Damasc (ONG)

HotNews acum 3 ore
Ginerele liderului Hezbollah Hassan Nasrallah, asasinat de Israel săptămâna trecută într-un atac asupra bastionului grupării în suburbiile Beirutului, a fost ucis într-un raid israelian care s-a soldat cu trei morţi, miercuri, la Damasc, a anunţat O

Zelenski a cerut și el ţărilor NATO de lângă Ucraina să doboare dronele şi rachetele ruseşti. Decizia în cazul României nu este luată

Libertatea acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis în discursul de miercuri seară, 2 octombrie, că mulțumește din nou României pentru decizia de a dona un sistem Patriot și a cerut ca țările NATO din vecinătate, inclusiv România, să asigure împreu

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

News.ro acum 3 ore
Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat miercuri, în faţa unui tribunal federal din Los Angeles, pentru conspiraţie în vederea distribuirii anestezicului chirurgical ketamină, scrie The Guardi

Șase morți într-un atac israelian asupra unui centru medical al Hezbollah din centrul Beirutului, potrivit autorităților libaneze

HotNews acum 2 ore
Trupele israeliene au continuat atacurile aeriene în Beirut în timpul nopții, iar ministerul libanez al sănătății a anunțat că cel puțin șase persoane au fost ucise și alte șapte rănite, după o lovitură asupra unui centru medical din suburbia centra

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Mediafax acum o ora
Melania Trump a făcut o declaraţie extraordinară într-o carte de memorii care va fi publicată la o lună de la ziua alegerilor: este o susţinătoare înfocată a dreptului femeii de a-şi controla propriul corp - inclusiv dreptul la avort. „Este imperati

Nicolae Ciucă, întrebat când şi dacă va începe Al Treilea Război Mondial: Ne dorim să nu înceapă. Este cea mai mare tragedie pe care oamenii pot să o trăiască, fiind provocată de ei înşişi

News.ro acum 25 minute
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţia României, a vorbit despre conflictele armate din Ucraina şi din Orientul Mijlociu şi s-a referit la dronele căzute pe teritoriul României. Ciucă a spus că România este capabilă să îş

Anchetă în Argeş: Un bărbat a fost găsit împuşcat cu arma de vânătoare

Mediafax acum 55 minute
Un bărbat de 56 de ani a fost găsit împuşcat cu arma de vânătoare, în comuna Albota, judeţul Argeş. Soţia l-a găsit pe bărbat marţi seara în spatele casei.

Scandal pe o stradă din Chitila - Mai mulţi bărbaţi din aceeaşi familie s-au bătut / O persoană la spital, trei la Poliţie

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi bărbaţi din aceeaşi familie s-au bătut, miercuri seară, pe o stradă din Chitila. O persoană a fost transportată la spital, iar trei au ajuns la Poliţie. ”La data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 20:17, poliţiştii din cadrul Inspectoratu

Procurorii federali prezintă noi detalii despre încercarea lui Trump de a anula pierderea alegerilor

Mediafax acum o ora
Dosarul de 165 de pagini, care apare cu câteva săptămâni înainte de alegerile în care Trump încearcă din nou să ajungă la Casa Albă, oferă noi detalii cu privire la ancheta consilierului special Jack Smith privind eforturile fostului preşedinte de a

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

16°/26°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/21°
Iasi
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/22°
dum.

14°/16°
Constanta
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/25°
dum.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/22°
vin.

13°/17°
sâm.

13°/17°
dum.

12°/15°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°