Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calendar săptămânal CSM Constanța Echipe angrenate în grupele competițiilor europene, dar și în ligile interne. Program încărcat!

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 12 octombrie 2024 ·

Octombrie este lună plină la CSM Constanța! Echipele de baschet și handbal sunt angrenate în grupele competițiilor europene, dar și în ligile interne, iar calendarul este mai încărcat ca oricând! Avem emoții și pentru voleibaliste, rugbiști și șahiști, care evoluează în campionatele naționale, dar și pentru juniorii clubului, la volei, handbal, baschet și box. Iar Elena Zaharia ne ține "în priză" cu participarea la Europenele de la Linz, de unde așteptăm vești bune. Tuturor, le urăm

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Negoiţă: Eu am delegat. Tot ce înseamnă urbanism avizează viceprimarul

Mediafax acum 43 minute
„Eu am delegat. Tot ce înseamnă urbanism avizează viceprimarul”, spune primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă. El afirmă că instituţia pe care o conduce are dreptul legal pentru astfel de autorizaţii.

Coreea de Nord a aruncat în aer tronsoane de drum care o leagă cu Coreea de Sud, anunţă Statul Major Interarme sud-coreean. Armata sud-coreeană a efectuat ”tiruri de răspuns” la sud de linia de demarcaţie militară

News.ro acum o ora
Armata nord-coreeană a distrus marţi cu explozivi tronsoane de rumuri folosite în trecut în schimburi frontaliere cu Coreea de Sud, anunţă agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, iar armata sud-coreeană a anunţat că a efectuat ”tiruri de răspuns” pe t

Adolescentă de 15 ani, găsită moartă în casă. Minora ar fi încercat o provocare de pe TikTok

Ziare.com acum 24 minute
Tragedie în localitatea Dor Mărunt, din județul Călărași, după ce o adolescentă de 15 ani a fost găsită moartă în casă. Copila ar fi acceptat o provocare de pe TikTok. Corpul fetei a fost descoperit în casă de două prietene și de tatăl uneia dintre

David Popovici nu mai conduce mașinile de la Ion Țiriac: „Mai merg şi cu autobuzul”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani) a dezvăluit că preferă să meargă mai mult cu mașina sa care este veche de 10 ani, decât cu (85 de ani).

Comisia Europeană urmează să propună o nouă legislaţie care să favorizeze expulzarea migranţilor, îi anunţă Ursula von der Leyem pe Cei 27 într-o scrisoare înaintea summitului UE de joi şi vineri

News.ro acum o ora
Comisia Europeană urmează să propună o nouă legislaţie care să favorizeze expulzarea migranţilor în situaţie neregulată, anunţă preşedinta CE Ursula von der Leyen într-o scrisoare adresată Celor 27, relatează AFP. ”Comisia va prezenta o nouă propune

Google, prima companie de tehnologie care va folosi energie nucleară

Libertatea acum 51 minute
Gigantul american Google a semnat un acord pentru a folosi reactoare nucleare mici, pentru a genera cantități mari de energie, necesare pentru alimentarea centrelor sale de date pentru inteligența artificială (AI), relatează BBC.

Zeci de tineri s-au electrocutat grav, iar unii au murit, în ultimii ani, în zonele de cale ferată, ignorând averstimentele CFR

G4Media acum 2 ore
90 de persoane s-au electrocutat în zonele de cale ferată din ţară, în ultimii zece ani, potrivit unui bilanț al Companiei Naţionale de Căi Ferate, care arată că, de-a lungul timpului, mulţi tineri au ignorat semnele de avertizare a pericolului şi a

Un număr record de 153 de avioane militare chineze au fost detectate în apropierea Taiwanului

Mediafax acum o ora
Taiwanul a detectat un număr record de 153 de avioane militare chineze în jurul insulei autoguvernate, au arătat marţi datele oficiale, după ce China a organizat o zi de exerciţii la scară largă. În ultimii ani, Beijingul a intensificat presiunea mi

Ana Bogdan s-a calificat în optimi la Osaka!

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan (31 de ani) s-a calificat în optimi la turneul WTA 250 de la Osaka, după ce a învins-o pe Veronika Kudermetova (27 de ani) cu 6-2, 6-2.

Prognoză meteo. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii noiembrie

Mediafax acum 4 ore
Săptămâna 14.10.2024 – 21.10.2024 Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă uşor mai accentuată în regiunile estice şi nord-estice. Regimul plu

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/21°
mie.

10°/16°
joi

9°/15°
vin.

7°/13°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

4°/11°
Constanta
acum

19°
mar.

16°/19°
mie.

12°/16°
joi

10°/14°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/10°
mie.

5°/14°
joi

5°/15°
vin.

3°/13°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/20°
mie.

7°/17°
joi

8°/19°
vin.

7°/17°