Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine spune că gazul din Marea Neagră este suficient şi poate fi exportat nu ia în calcul: consumul de gaze trebuie să se dubleze/tripleze dacă vrem un PIB dublu în următorii zece ani, iar pentru siguranţa energetică a generaţiilor viitoare trebuie redus consumul din exploatările terestre pe măsură ce apare gazul din Neptun Deep, iar acestea, lăsate ca rezervă pentru viitor

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 24 ianuarie 2025 ·

Poate o parte dintre cititori au avut impresia că Ziarul Financiar a insistat prea mult pe subiectul contractării surpriză de către OMV Petrom a 1,4 miliarde de metri cubi din gazul care va fi scos din Marea Neagră către firma germană Uniper, însă în joc nu sunt atât cantitatea, cât semnificaţia acestui contract şi modul în care a ajuns în mass-media informaţia despre acesta. OMV Petrom şi Romgaz vor urma să exploateze în mod egal zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră evaluat iniţia

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cumnatul lui Mircea Geoană, urmărit international, depistat de polițiști în Turcia

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Pol

BREAKING | Surpriză: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de senator

Wall-Street.ro acum 26 minute
Nicolae Ciucă își dă demisia din funcția de Senator în Parlamentul României, o decizie despre care spune că a luat-o din „respect” față de colegii liberali. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a politicianului. „A sosit vremea să comunic publ

USR cere demisia premierului Ciolacu: „Ai zburat cu Nordis. Zboară din funcţie! ”

Mediafax acum 36 minute
USR a solicitat, miercuri, în plenul Parlamentului, demisia premierului Marcel Ciolacu, în contextul anchetei Nordis. La şedinţa de plen, parlamentarii USR au afişat pancarte cu mesajele: „Demisia”, „Ai zburat cu Nordis. Zboară din funcţie!”.

Marcel Ciolacu prezintă documente despre zborurile Nordis și respinge acuzațiile legate de anchetă

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a prezentat jurnaliștilor, miercuri, la Parlament, facturi „în original” și alte documente referitoare la zborurile cu avioanele de lux Nordis. Premierul Marcel Ciolacu le-a prezentat jurnaliștilor, miercuri, la Parlament

VIDEO Laura Vicol, amenințări către jurnalistul Recorder de la care a pornit ancheta Nordis: „O să aveți mari surprize/ Știu că sunteți plătiți. Ne vedem în instanță”

HotNews acum o ora
Laura Vicol a respins miercuri acuzația că firma imobiliară Nordis a păgubit mai multe dosare și a susținut că nu există păgubiți ai companiei soțului ei, ci clienți, iar luni ar fi urmat să primească apartamente 700 de oameni, dacă DIICOT nu declan

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec

Mediafax acum 36 minute
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a primit astăzi vizita de curtoazie a ambasadoarei Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec. Cu această ocazie, diplomata americană i-a transmis felicitări pentru preluarea funcţiei şi a pus acce

PPC Energie, un furnizor care asigură energie pentru orice

HotNews acum 4 ore
PPC Energie este furnizorul de energie electrică și gaze naturale dedicat în a răspunde nevoilor clientului de astăzi, preocupat de economisirea energiei, eficiență și sustenabilitate. Cu o bază de aproximativ 3 milioane de clienți casnici, companii

Kremlinul afirmă că discuţiile cu SUA s-au „intensificat” în ultimele zile

News.ro acum 39 minute
Discuţii între Moscova şi Washington pe tema Ucraina sunt în curs şi au început să se intensifice, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Interfax. Comunicarea dintre Rusia şi Statele Unite în legătură cu Uc

52% dintre germani susţine cooperarea cu partidul de extremă dreapta AfD în problema imigraţiei, arată un sondaj

G4Media acum o ora
Germanii susţin cu o majoritate de 52% decizia controversată a liderului creştin-democrat Friedrich Merz de a încerca să treacă prin parlament reformele imigraţiei cu sprijinul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreapta), indică un

Horia Tecău, după retragerea Simonei Halep: „Am văzut-o pe Simona foarte împăcată, foarte liberă”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Simona Halep (33 de ani) și-a anunțat marți, 4 februarie, retragerea din tenis, după eliminarea în primul tur al Transylvania Open. Horia Tecău, prezent la Cluj-Napoca, a vorbit despre decizia luată de fostul număr 1 mondial, despre ce lasă în urmă

Vremea

București
acum

mie.

0°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/5°
Iasi
acum

mie.

-2°/2°
joi

-3°/3°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
Constanta
acum

-2°
mie.

-2°/2°
joi

-0°/3°
vin.

-0°/3°
sâm.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-2°/2°
sâm.

-3°/5°
Timisoara
acum

mie.

-1°/5°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

-1°/6°