Andrei Alin Nicolae, poreclit „Impresie“, unul dintre scandalagiii craioveni, arestat preventiv după ce a participat la o mulţime de conflicte stradale în ultimul an, vrea să părăsească arestul pe cauţiune. Andrei Alin Nicolae, de 22 de ani, din Craiova, a fost încarcerat pentru prima dată pe 15 octombrie 2007, după aproape două luni de la scandalul din incinta IML Craiova, soldat cu mai multe persoane rănite, dintre care două împuşcate. Procurorii doljeni au solicitat emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui „Impresie“ pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În urma anchetei, s-a stabilit că Nicolae este protagonistul a încă trei incidente, într-unul folosind un pistol pentru care nu deţinea permis şi care era modificat pentru a folosi bile metalice. La o lună după ce a fost arestat, „Impresie“ a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice, distrugere, port fără drept de sabie, deţinere şi port de arme şi muniţii. Acesta nu a stat prea mult în arest, pentru că, pe 4 decembrie, avocatul său a formulat către Judecătoria Craiova o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar, însă aceasta a fost respinsă. O zi mai târziu, Tribunalul Dolj a admis recursul formulat de apărătorul lui Nicolae împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova şi a dispus eliberarea lui sub control judiciar.
Arestat din nou după şase luni La sfârşitul lunii iunie a acestui an, poliţiştii doljeni au cerut reîncarcerarea lui Andrei Nicolae, pentru că încălcase condiţiile eliberării provizorii sub control judiciar. Oamenii legii care l-au supravegheat au stabilit că acesta, deşi judecat în stare de libertate şi fiind sub control judic