Am fost sa votez in jur de 16.30 la Liceul Sincai. Atmosfera era ca intr-un orasel mexican dintr-un film western: cateva sali pustii, cateva muste bazaind, oameni tolaniti intr-o rana, topiti de caldura. Mai mult trafic ar fi fost pe un drum prafuit de tara, in mijlocul unei zile caniculare, dupa pranz.
„Nu prea a venit lumea sa voteze?”, intreb o doamna toropita. „Nu prea”. „Si azi-dimineata n-a venit nimeni?”. „Ba, azi-dimineata au mai venit. Dar asa si asa”.
Europa parea undeva, foarte departe. Din mijlocul drumului de tara electoral, ea aproape ca nu exista. O poveste despre un stat cu totul diferit, pe care ni-o spun unii la televizor. Uniunea Europeana e o abstractiune, o fantoma cu o consistenta mai slaba decat a aerului, in timp ce mustele si caldura sunt cu noi, aici. Europa nu ne apara de caldura, nici nu ne da mustele afara din Cismigiu.
In ultimele zile am incercat sa-mi conving cativa prieteni si cateva rude sa mearga la vot. Cei mai multi mi-au spus ca, pur si simplu, n-au cu cine sa voteze. Fiecare partid are in fruntea listelor personaje dubioase. Altii mi-au raspuns ca n-au pentru ce sa voteze. Ce importanta au, oricum, europarlamentarele astea?
Later edit: Pe la 19.30, soneria bazaie insistent. Caut papucii pe sub birou, soneria bazaie iar. La usa un batranel simpatic, cu ochelari si chelie. In mana tine niste foi, peste un carton. Un vanzator ambulant? O alta strangere de fonduri pentru un copil care are nevoie de o operatie urgenta?
„Buna ziua, ma numesc Popa si sunt de la sectia de votare” „?!” „Daca nu ati fost la vot, va rugam sa mergeti de urgenta!”. „Aaa… io am fost la vot!”. „A, ati fost? Bine! 67, 67…”. Cauta pe lista apartamentul si il taie.
„E ceva nou, nu mi s-a mai intamplat sa ma caute cineva de la sectia de votare”, ii spun. „Nu a venit lumea azi la vot?”. „Pai, n
