Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marina Constantinescu: "Ediţia din acest an a FNT este dedicată personalităţii coregrafei Miriam Răducanu" VIDEO

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2016 ·

Festivalul Naţional de Teatru se pregăteşte pentru o nouă ediţie, iar anul acesta o pondere foarte importantă o va avea teatrul-dans, după cum au precizat organizatorii, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Anul acesta, punctul forte, axul festivalului este dansul. ”Este un program în care dansul a fost efectiv protagonistul. Unul dintre protagoniştii Festivalului de la Edinburgh a fost Angelin Preljocaj. El este invitatul nostru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ia românească a intrat în patrimoniul UNESCO

Ziare.com acum o ora
La cea de-a 17-a sesiune a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care se desfăşoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată, joi, decizia privind înscrierea „Artei cămăşii cu altiţă - element de iden

Scrisoare-capcană, trimisă la Ambasada Statelor Unite din Madrid

Ziua Constanta acum 14 minute
Ambasada Statelor Unite la Madrid a primit o scrisoare asemănătoare cu cele cinci scrisori-capană trimise la Ambasada Ucrainei în Spania şi la alte obiective din ţară, a anunţat joi postul de televiziune La Sexta, citat de News.ro. O anchetă este în

Bărbat omorât în bătaie într-o piață din Târgoviște. Totul a pornit de la un conflict spontan

Gandul acum 40 minute
Un bărbat din Târgoviște a fost o omorât în bătaie, într-o piață din municipiu. În urma unui conflict cu un alt bărbat, mai tânăr decât el cu câțiva ani, situația a degenerat în scene de violența, iar victima a decedat. „Din investigațiile efectuate

Rusia avertizează că o confruntare armată între puteri nucleare presupune un „risc enorm de a degenera”

Adevarul acum 17 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat joi că există un risc "enorm" ca un conflict cu arme convenţionale între puteri atomice să degenereze într-un război nuclear.

UPDATE - Arta cămăşii cu altiţă, element de identitate culturală în România şi Republica Moldova, înscrisă pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii / Reacţia premierului Nicolae Ciucă

News.ro acum o ora
La cea de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care se desfăşoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată, joi, decizia privind înscrierea „Artei cămăşii cu altiţă - element de iden

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a vorbit trei ore cu Xi Jinping şi i-a cerut să-şi folosească influenţa asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, primul înalt oficial UE care vine în China după trei ani de pandemie, a avut joi o discuţie de aproape trei ore cu liderul Xi Jinping, pe care l-a îndemnat să-şi folosească influenţa asupra Rusiei p

UPDATE Accident pe calea ferată! Două trenuri de marfă s-au ciocnit. Trei vagoane și o locomotivă, deraiate

Ziua Constanta acum 5 ore
Două trenuri de marfă care transportau cereale s-au ciocnit în județul Vrancea, zona Dumbrăveni. Potrivit IPJ Vrancea în urma evenimentului unul dintre vagoane a deraiat. „Prin apel 112 a fost sesizat faptul că, în zona Dumbrăveni, a avut loc o coli

Elveția, o destinație favorită pentru rușii bogați, a înghețat active rusești în valoare de 7,9 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Elveția a declarat că a înghețat active rusești în valoare de 7,9 miliarde de dolari, ca răspuns la invazia țării în Ucraina, potrivit The Guardian. Suma este mai mare decât cea publicată de Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) în l

Preşedintele Iohannis efectuează vineri şi sâmbătă o vizită de lucru în Grecia

G4Media acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua o vizită de lucru în Republica Elenă, la Atena, vineri şi sâmbătă, ocazie cu care va avea întrevederi cu omologul grec, Katerina Sakellaropoulou, şi cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, anunță Agerpres. Potri

România va primi 232 milioane de euro de la Fondul european pentru pescuit maritim şi acvacultură

Ziarul de Iasi acum 25 minute
Comisia Europeană a anunţat, joi, că a adoptat programul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură (EMFAF) pentru România, destinat implementării politicii comune în domeniul pescuitului, fondurile totale alocate României fii

Vremea

București
acum

joi

2°/3°
vin.

3°/4°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

-0°
joi

-1°/2°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/4°
dum.

2°/4°
Constanta
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/7°
sâm.

5°/8°
dum.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/7°
dum.

2°/7°
Timisoara
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°

Editoriale