S-a sfârşit şi campionatul intern. Mai degrabă o parodie de campionat, al cărui unic merit este acela de a fi produs, finalmente, fenomenul de „dezumflare” a unor pretenţii şi orgolii izvorâte de sub masa verde.
Faptul că o echipă modestă, dintr-o localitate fără resurse şi lipsită de „finanţatorii” care să se dea permanent în spectacol, a câştigat competiţia nu este deloc o surpriză. Este mai degrabă firesc ca o astfel de recompensă să meargă către cei care au onorat-o prin efort, seriozitate şi talent.
Marea surpriză - dacă este să vorbim de surprize - o reprezintă eşecul „suveicii” fotbalistice, care domină climatul din divizia naţională de câţiva ani buni. Această suveică funcţionează în felul următor: un om cu bani - finanţatorul adică - investeşte o anumită sumă în echipa respectivă - pentru prime, achiziţii etc. Alţi bani sunt destinaţi aranjamentelor - mituirea de oficiali, cumpărarea de arbitri sau de jucători adverşi - pentru a se evita surprizele de pe parcurs. Scopul final este câştigarea titlului sau obţinerea unui loc care să dea posibilitatea recuperării investiţiei prin sumele venite de la UEFA sau din drepturi de difuzare. La final, finanţatorul îşi face socotelile şi vede limpede ce profit i-a adus „dragostea” pentru fotbal. Mai nou, chestiunea a devenit un soi de scop în sine. La Cluj, de pildă, investiţiile în jucătorii străini au mers până la o veritabilă negare a identităţii echipei. Schema a mers un an, apoi a patentat eşecul. Competiţia adevărată se duce, de câţiva ani, între patronii echipelor incluse în acest circuit financiar, care-şi împart rolurile sau şi le cumpără: „Valiza” lui Becali nu e un fenomen izolat. E singurul dat în vileag. Liga a devenit un veritabil clan mafiot în care „don”-ii folosesc orice argument pentru a-şi asigura supremaţia şi beneficiile.
Episodul „Unirea Urziceni” pune o veritabilă dinamită la fun