Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Liiceanu: „Citind, oricine devine fiul meu“

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 noiembrie 2008 ·

Filosoful îşi lansează sâmbătă cartea „Scrisori către fiul meu“, în care mărturiseşte unele detalii ale vieţii personale.

Gabriel Liiceanu a scris „Scrisori către fiul meu“, pe care o va lansa, sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudemus, de la ora 14.30, la standul Humanitas. La lansare, vor participa autorul, Mircea Cărtărescu şi Dan C. Mihăilescu.

Un tată îi scrie, înaintea unei operaţii dificile, fiului său. Expeditorul e în America, iar destinatarul în Japonia. Confesiunile ating cele mai delicate subiecte: cum e cu „celălalt sex“, ce căutăm într-o lume în care nu părem destinaţi fericirii?

EVZ: Aceste scrisori par a fi necenzurate, o mărturisire a unor detalii intime ale vieţii dv.

Gabriel Liiceanu:Orice confesiune aşezată între coperţile unei cărţi trebuie să se bucure de „prezumţia de nevinovăţie“, deci trebuie să nu mai fie raportată necontenit la persoana autorului, ci la calitatea lui de autor. Pe coperta cărţii nu scrie „o autobiografie“ şi e greu de spus cât travesti literar intră în joc în relatarea unor fapte povestite la persoana I. Cartea nu este un documentar despre mine, ci, pornind de la câteva experienţe de viaţă de obicei transfigurate, este una despre noi toţi. Problema întâlnirii cu celălalt sex, de pildă, sau problema sensului pe care-l dai unei vieţi nu sunt doar ale mele. Ale mele sunt răspunsurile şi ele pot fi confruntate cu răspunsurile celor care citesc.

De ce aţi ales această formulă de scriitură? În cât timp aţi scris scrisorile?

Îmi era mai uşor să spun ce-am vrut să spun avându-l în faţă pe fiul meu, luându-l ca partener de dialog. Dar, prin el, am vorbit de fapt cu toţi cei care deschid cartea şi, în felul acesta, fiul meu devine, ca şi mine, un personaj literar. Adevărul e că discuţiile avute cu el de la distanţă m-au provocat. Dar ele au fost numai brânciul cărţii, nu şi c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile prezidenţiale au fost validate de CCR. Turul 2: Georgescu vs Lasconi pe 8 decembrie

Mediafax acum 5 ore
CCR a validat, luni seara, primul tur al alegerilor prezidenţiale. Al doilea tur va avea loc pe 8 decembrie şi la acesta vor participa Călin Georgescu şi Elena Lasconi. Judecătorul Marian Enache, preşedintele CCR, a declarat că judecătorii au decis,

Licitații - 3 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al Condmag SA, în reorganizare, vinde proprietatea imobiliară a debitoarei din localitatea Râşnov, Şoseaua Predealului, Judeţul Braşov, compusă din teren în suprafaţă de aproximativ 28.864 mp, clădiri

Președinta USR propune un guvern de uniune naţională pro-europeană, cu PSD, PNL, UDMR şi USR

Ziua Constanta acum 10 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a propus luni un guvern de uniune naţională pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, UDMR şi USR. "Pentru mine este importantă România şi sunt importanţi românii. În momentul acesta nu mai vorbim despre partide,

Călin Georgescu afirmă că rezultatul alegerilor parlamentare reprezintă falimentul partidelor: „Românii trebuie să refacă ţara împreună”

Mediafax acum 8 ore
Georgescu a subliniat că acest vot a demonstrat o „trezire în conştiinţa poporului” şi a transmis un mesaj de unitate şi speranţă. „Vedeţi, rezultatul alegerilor reprezintă de fapt, falimentul partidelor. Falimentul partidelor era unul aşteptat pent

Statele Unite au oferit un ajutor militar suplimentar în valoare de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce arme sunt incluse

Adevarul acum 29 minute
Statele Unite au anunţat luni un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat difuzat de secretarul de stat american Antony Blinken.

Marcel Ciolacu revine în funcţia de preşedinte al PSD. Conducerea formaţiunii a anulat demisia depusă de acesta după primul tur de scrutin la prezidenţiale, când nu a intrat în turul doi - surse

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a revenit, luni, în funcţia de preşedinte al PSD, după ce conducerea formaţiunii, reunită în Consiliu Naţional, a anulat demisia depusă de acesta după primul tur de scrutin la prezidenţiale, când s-a clasat pe locul trei, după Călin G

Ambasadorul român în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu / Informația că Robert F. Kennedy jr vine pentru a participa la evenimente alături de candidatul român este falsă

HotNews acum 12 ore
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a transmis luni că nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru candidatul Călin Georgescu, în contextul în care Realitatea Tv și Călin Georgescu au anunțat că Robert F. Kennedy jr. va so

Biletele de tren se scumpesc de la 15 decembrie

HotNews acum 14 ore
Biletele de tren se vor scumpi în medie cu 4,6% începând din data de 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024 – 2025, prețurile fiind actualizate cu inflaţia, scrie Agerpres. În decembrie 2023 prețurile au crescut

Putin ironizează alegerile prezidențiale din România referindu-se indirect la Georgescu: „Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”

NapocaNews acum 9 ore
„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune. EFE precizează că Biroul Electoral Central din România a decis

AC/DC va susţine primul său turneu nord-american după o pauză de opt ani

G4Media acum 10 ore
Trupa rock australiană AC/DC a dezvăluit luni datele şi oraşele în care va susţine concerte în cadrul turneului său nord-american „Power Up” din 2025, primul său turneu pe acest continent după cel din 2016, informează revista Variety, transmite Ager

Vremea

București
acum

mar.

3°/7°
mie.

3°/6°
joi

3°/4°
vin.

3°/4°
Iasi
acum

mar.

-0°/5°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/3°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

8°/9°
joi

8°/9°
vin.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/4°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

3°/5°