În ziua de 5 septembrie a.c., la televiziune, a fost lansat în calitate de candidat la preşedinţia ţării, dl Marian Munteanu, studentul-erou din balconul Universităţii de la începutul decadei nouăzeci, cînd cu mişcarea cu pricina.

Cel ce l-a năşit a fost însuşi dl Virgil Măgureanu, şeful serviciului secret de pe vremea cînd dl Munteanu era bătut măr de către agenţi şi cînd bravul student, după atîtea snopeli, căpătase, cu trupul schilav şi faţa sa suptă, un aer de Crist...

Dacă în ţara noastră ceva continuă sau perseverează, indiferent de vicisitudini, acesta este comicul, este umorul, este subiectul etern al lui I. L. Caragiale.

Dar, cum să zic, pe Caragiale îl întrecu însăşi viaţa, viaţa noastră de azi politică, prin apariţia acestui succesor îmbogăţit, cu umor în loc de uraniu, al personajului Coriolan Drăgănescu, rămas clasic în literatura română datorită Monstrului ce vedea şi auzea enorm.

Întîi, că nu se compară. Despre eminentul student în drept de pe timpuri, Caragiale scrie aşa:

Acum cîţiva ani, unul dintre cei mai de seamă studenţi ai Universităţii era şi tînărul Coriolan Drăgănescu. Avea inteligenţă vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe lîngă acestea, natura îl înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă... etc.

Ca student, el luptă împotriva poliţiei şi tuturor fărădelegilor, pînă ce îşi termină facultatea cu strălucita teză de licenţă: Ordinea publică în statul modern.

În cele din urmă, ajunge un vajnic inspector de poliţie, căruia i se spune un zbir şi-un călău şi-o canalie ordinară şi-un mişel fără ruşine.

Prigonitul deveni un teribil prigonitor. O, Tempora...

Ei, nu, dar noi, cei de azi, progresarăm... După cum singur a declarat serios şi naiv însuşi dl Marian Munteanu, în faţa moderatorului mirat că şi-a schimbat figura de Crist, înlocuind-o cu nişte favoriţ