Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Timofti după întâlnirea cu socialiștii: „Nu mă interesează votul lor!“

Publicat in Adevarul, miercuri 14 martie 2012 ·

Grupul socialiștilor din Parlament va anunța abia mâine dacă îl va vota vineri pe Nicolae Timofti la funcția de șef al statului. Conducerea partidului a avut în această după-amiază o întâlnire cu potențialul președinte, dar cele aproape două ore, cât a durat întrevederea, nu au fost de ajuns pentru a lua o decizie.

„Impresiile sunt bune. Am primit răspuns la mai multe întrebări pe care le-am adresat. Vom discuta și mâine pentru a primi răspuns definitiv", a declarat Igor Dodon.

„Nu mă interesează votul lor. Nu m-am dus să le cer voturi. Am mers să le vorbesc despre poziția mea", ne-a spus Nicolae Timofti, la scurt timp după întâlnirea cu Partidul Socialiștilor.

Tot azi, înainte de întâlnirea cu judecătorul Timofti, foștii comuniști, Igor Dodon și Zinaida Greceanâi au revenit la sediul PCRM pentru a se întâlni cu Vladimir Voronin. Socialiștii au fost însă zgârciți la detalii. „A fost o discuție necesară, mai ales într-un moment atât de dificil. Am încercat să înțelegem dacă PCRM conștientizează că opoziția parlamentară trebuie să fie responsabilă de ceea ce se întâmplă în țară, a mai adăugat Dodon, fără a preciza ce au discutat despre alegerile de vineri.

„Am avut și eu întâlniri cu Voronin. După acele întâlniri mi-am continuat activitatea. Urmează să vedem după fapte cine și ce va face", a comentat premierul liberal-democrat Vlad Filat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gura de oxigen de care PNL avea nevoie. Câteva observații despre susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei

HotNews acum 5 ore
Grăbiți să sărbătorească o victorie pe care au așteptat-o prea mult timp, liberalii s-au trezit, după doar trei luni de guvernare sufocați de PSD. Marile promisiuni făcute de PNL au rămas doar vorbe pierdute în entuziasmul momentelor electorale ale

Recomandări ale Patriarhiei Române Cei care prezintă simptome de gripă, sfătuiți să evite spaţiul bisericii

Ziua Constanta acum 37 minute
În contextul îngrijorării provocate de creșterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și de celelalte

Patriarhia Română recomandă evitarea sărutării icoanelor din biserică, în contextul coronavirusului

HotNews acum o ora
În contextul riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română recomandă evitarea temporară a sărutării icoanelor din biserică, persoanele putând săruta icoanele din propria casă, arată un comunicat al patriarhiei, citat de Mediaf

Linie TELVERDE pentru informații despre prevenirea infectării cu coronavirus

Arad24.net acum 5 ore
La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Cetăț

Directorul OMS: Epidemia de coronavirus a ajuns într-un "punct decisiv". Sunt necesare măsuri rapide!

Jurnalul acum 22 minute
Epidemia generată de coronavirus a atins un "punct decisiv", afirmă Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cerând măsuri rapide pentru limitarea răspândirii acestui "virus foarte periculos". "Sunte

Florin Cîțu: Ne-am împrumutat pentru prima oară cu dobânzi negative în euro, o performanță istorică

HotNews acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat joi că România a reușit pentru prima oară să se împrumute în euro la dobânzi negative, „o performanță istorică”. „România se împrumută la dobânzi negative în euro, este o performanță istorică”, a spus Cî

Prima instituţie publică din România care se izolează de teama coronavirusului

Romania TV acum 29 minute
ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor) este prima instituţi publică din România care îşi va limita programul cu publicul la audienţe telefonice, pentru a evita contagierea cu coronavirus.

Codrin Ștefănescu, citat la DIICOT Caraș-Severin: Nu știu de ce mă cheamă. Mă duc

HotNews acum 4 ore
Codrin Ștefănescu a fost citat, vineri, de procurorii DIICOT Caraș-Severin. Fostul secretar general al PSD a spus, joi pentru Mediafax, că nu știe de ce a fost chemat, mai ales pentru că a fost de două ori în viață la Caraș-Severin. „Eu personal am

TAS a anulat suspendarea pe patru ani pentru dopaj a lui Filippo Magnini

Ziua News acum 25 minute
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, joi, că a anulat suspendarea pe patru ani pentru dopaj a italianului Filippo Magnini, sportiv care s-a retras din activitate în decembrie 2017 potrivit news.ro. În martie 2015, poliţia italiană a confi

Huawei isi va construi prima fabrica europeana in Franta: Vor fi create 500 de locuri de munca

Ziua News acum 36 minute
Huawei va construi prima sa fabrica europeana in Franta, unde vor fi create 500 de locuri de munca, a anuntat joi presedintele Liang Hua, in conditiile in care gigantul tehnologic incearca sa atenueze pe plan global temerile ca serviciile chineze de

Vremea

București
acum

joi

4°/7°
vin.

3°/11°
sâm.

5°/10°
dum.

5°/12°
Iasi
acum

joi

3°/4°
vin.

0°/8°
sâm.

2°/6°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

5°/7°
vin.

3°/10°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/9°
Timisoara
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/7°
sâm.

0°/8°
dum.

5°/11°

Editoriale