EVZ continuă campania dedicată câinilor vagabonzi cu o incursiune în istoria lor. Concluzia e că problema maidanezilor există chiar de la întemeierea oraşului Bucureşti. Diverse personalităţ i propun soluţii pentru rezolvarea crizei. Sursa: Rompres
Orice poveste începe cuun truism. „Câineleeste cel mai bun prietenal omului“ - iatăadevărul banal care populeazăpoveştile copilăriei noastre, avatarurileadolescenţei, nepăsărileadulte şi ataşamentele târzii.Patrupedele domesticite acummii de ani împlinesc nevoilesubconştiente ale fiecăruia dintrenoi, spun, la unison, antropologii.
Câinele, un fost prieten?
Bucuria copilului care primeşte un căţel, zâmbetul de dimineaţă al managerului de multinaţionalăcăruia îi sunt aduşi papucii lapat ori frenezia neînţeleasă a bătrânului de pe palier care creştecinci câini în propriul apartamentsunt tot atâtea expresii ale uneipoveşti de fidelitate. Cum setransformă însă basmele în coşmaruri? Nepăsarea, iresponsabilitatea,violenţa, haosul urban,alienarea sunt noii „vectori“ aiprieteniei de altădată. Drumul dela „cel mai bun prieten al omului“la chinofobie a devenit el însuşiun truism.
Urmează povestea câtorvaiubitori de animale şi a unui Bucureşti care a uitat să aibă grijă decel mai fidel prieten al său. UnBucureşti în care câinii au ajunssă fie socotiţi de mulţi „cei maimari duşmani“.
„Suntem nişte câinicare urlă la lună“
Îndrăgitulcantautor MihaiConstantinescue zguduitde drama trăităde patrupede.El se regăseşteîn tipologia„blocatarului“milos, care ar face orice să nu vadăcăţeluşi suferinzi. Cel care a încântatgeneraţii de iubitori de animalecu refrenul „Iubiţi şi câinii vagabonzi,sunt mai cinstiţi şi uneorimai lorzi“ e revoltat de comportamentuloamenilor. La problemacomunitarilor, Mihai Constantinescuvede o soluţie „blândă,umană“: sterilizarea femelelor.Artistul
