Gica Stoian (43 de ani) potenţează creativitatea celor mai talentaţi dintre deţinuţi, în pictură, sculptură sau muzică . Gica pregăteşte programe artistice cu formaţia închisorii, a cărei componenţă se schimbă continuu, pe măsură ce unul dintre membri îşi ispăşeşte pedeapsa.
„Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi/ tâmpla de stele, până când/ lumea mea prelungă şi în nesfârşire/ se face coloană sau altceva/ mult mai înalt şi mult mai curând." Da, cu asta a avut o problemă, de prima dată când le-a printat versurile. „Cum adică, doamna, du-mă fericire-n sus? Adică cum?" Nichita Stănescu îşi croia drum către deţinuţii din puşcăria Rahova prin Nicu Alifantis, cu vocea lui caldă şi nazală, şi se făcea apoi înţeles cu ajutorul unei femei: „păi s-a îndrăgostit, poetul e îndrăgostit, asta vrea să transmită! Că e foarte fericit, o fericire care urcă până la stele. Ştiţi cum e, aţi fost şi voi îndrăgostiţi".
Trebuie să înţeleagă mai întâi mesajul unei piese ca să poată apoi s-o interpreteze, spune Gica Stoian, educator la Clubul Central de la închisoarea Rahova. Aici ajung cei mai talentaţi dintre deţinuţi şi mulţi îşi doresc să fie printre cei selectaţi. La pictură, sculptură sau muzică, fiecare la ce se pricepe, iar după ce fac cererea - care sună cam aşa: „Subsemnatul X, vă înaintez cererea de a fi scos la Clubul Central în calitate de interpret/ pictor/sculptor" - se prezintă la Gica şi dau o probă.
„Admiterea" la clubul închisorii înseamnă multe pentru ei: ieşiri în comunitate la diverse evenimente organizate de instituţie, o recomandare din partea educatorului, ce poate conta la reducerea pedepsei, dar mai ales faptul că îşi petrec anii de condamnare făcând ceea ce le place. Sau ceea ce nu au apucat să facă destul afară. Sau ceea ce făceau afară, dar s-au întrerupt, la un moment dat, au uitat de muzică sau pictură şi au ajuns după gratii. @N_
