Veste bună pentru foştii angajaţi ai combinatului Mechel Câmpia Turzii: 7,827 de milioane de lei au intrat azi, 9 aprilie, în conturile noilor patroni ai Mechel, iar cel târziu mâine, la oameni. Informaţia a fost anunţată de Prefetcura Cluj şi confirmată de liderul sindical de la Mechel, Ioan Pascu.
„Miercuri, 10 aprilie, banii vor intra în conturile foştilor angajaţi la Mechel. Cei 7,827 de milioane de lei pe care statul a vărsat-o azi în conturile Mechel este suficientă pentru plata tuturor salariilor compensatorii la toţi cei disponibilizaţi. Suma ajunge şi pentru plata salariilor celor care mai sunt angajaţi la fabrică“, afirmă liderul sindical de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu.
În urma insistenţelor Prefecturii Cluj şi a verificărilor efectuate de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind cuantumul sumei solicitată de Mechel Câmpia Turzii drept rambursare de TVA pentru exporturile de mărfuri efectuate în Uniunea Europeană, a fost încheiat primul decont de compensare între companie şi statul român.
„Statul român trebuie să deconteze firmei Mechel TVA în valoare de 93,93 milioane lei. Totodată, trebuie precizat faptul că, pentru perioada aferentă primul decont, Mechel Câmpia Turzii are datorii către statul român în valoare de 86,103 milioane lei, sumă care se va compensa prin rambursarea de TVA.
Diferenţa rezultată, suma de 7,827 milioane lei, care va fi vărsată astăzi în conturile firmei Mechel Câmpia Turzii va putea fi folosită pentru plăţile salariilor restante şi a salariilor compensatorii către salariaţii disponibilizaţi“, se precizează în comunicatul dat de Prefectura Cluj.