Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prostituţie şi ipocrizie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Ce ironic grăia un pastor: «Dumnezeu mi-a cerut să-mi iubesc aproapele. Nu mă poate obliga să şi trăiesc alături de el!»

În vâltoarea luptei constituţionale, a trecut aproape neobservată „Legea prostituţiei", propusă de noul cap de pe umerii Ministerului Muncii. Sondajele de opinie îl încurajează s-o facă, BOR îi arată, mustrător, degetul. Dl Prigoană socoteşte în gând cât va veni la buget, peştii respiră pe uscat că vor intra în legalitate, iar poliţiştii corupţi fluieră a pagubă. A murit francul! Adio, fete gratis şi peşcheşuri la botul calului. Cei de la Finanţe formulează formulare, cei de la Codul Penal asudă peste paragrafe şi alineate. Clienţii îşi cântăresc cardurile. În fine, la lege nouă, oameni noi, funcţii noi şi alte bătăi de cap. Sunt sigur că fiecare cititor are o opinie şi câteva argumente. Unii vor zice că va scădea nivelul infracţionalităţii şi al sexului morbid. ­Alţii vor spune că e o înjosire a omului, iar nu puţini vor blestema preacurvia.

Înainte de a ajunge la concluzii, ar fi bine să urmăm câţiva paşi. Să plecăm de la fenomenul în sine şi abia apoi să punem în balanţă lucrurile care se pot face, dimpreună cu cele care nu se pot. O fi prostituţia cea mai veche meserie din lume, dar ce ştiu cu siguranţă e că nu poate fi stârpită - poate din cauza faptului că e vorba de sexualitate. Industria plăcerii nu moare niciodată. Obţinerea şi comercializarea de favoruri sau servicii sexuale e veche şi, în societatea occidentală, trainică. Nici Asia nu face excepţie. Când oamenii s-au organizat social şi au instituit sistemul de schimburi, a apărut şi prostituţia, dimpreună cu stolul ei de consecinţe: exploatare, violenţă, şantaj, corupţie şi influenţă. Societatea comunistă a pretins că a lichidat-o. Nu că nu-i adevărat, dar prostituţia a prosperat. A fost protejată de serviciile secrete ca mijloc de şantaj şi obţinere de informaţii. Azi,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°