Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit Bebe Barbu, căpitanul naţionalei de la celebrul meci cu Anglia, din '68

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 2 mai 2011 ·

Unul din ultimii mari fotbalişti-intelectuali ai Argeşului şi fotbalului românesc, Ion Bebe Barbu, s-a stins în noaptea de 1 spre 2 mai

Nu împlinise 73 de ani. S-a născut la Craiova în anul 1938, iar la sfîrşitul anului trecut a fost diagnosticat cu o boală cruntă, cancer la colon, şi a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale. De atunci, a stat numai la pat, iar în ultimile luni starea sănătăţii s-a înrăutăţit şi n-a mai putut vorbi. Ultima dată când a discutat cu un ziarist la telefon, în luna ianuarie, i-a spus: "Nu pot să spun că sînt mai bine. Asta e. Să vedem cît mi-o fi aţa, pentru că sîntem toţi datori cu o moarte în faţa lui Dumnezeu. Dar, te rog, să nu scrii asta, încă”.

Bebe Barbu a jucat fotbal la Piteşti din anul 1959 până în 1974. A fost căpitanul Argeşului şi al echipei naţionale. A rămas în amintirea tuturor prologul meciului amical România – Anglia (0-0) disputat în 1968, cînd făcea schimb de fanioane cu Bobby Moore. Ambii erau căpitan de echipă naţională.

A cîştigat în 1972 primul titlu de campion cu F.C. Argeş alături de Dobrin, Prepurgel, Vlad, Olteanu, Vasile Stan, Jercan, Ciolan, Marian Popescu, Ivan şi alţii. După doi ani de la marele succes, Barbu s-a retras ca jucător la 36 de ani şi a fost numit preşedinte la F.C. Argeş, cîştigînd în 1979 al doilea titlu de campion cu echipa din Trivale.

Dumnezeu să îl ierte!

Unul din ultimii mari fotbalişti-intelectuali ai Argeşului şi fotbalului românesc, Ion Bebe Barbu, s-a stins în noaptea de 1 spre 2 mai

Nu împlinise 73 de ani. S-a născut la Craiova în anul 1938, iar la sfîrşitul anului trecut a fost diagnosticat cu o boală cruntă, cancer la colon, şi a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale. De atunci, a stat numai la pat, iar în ultimile luni starea sănătăţii s-a înrăutăţit şi n-a mai putut vorbi. Ultima dată când a dis

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°