Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispozitiv de furat bani, montat la bancomat

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 decembrie 2011 ·

Nu este prima oară când un român încearcă să scoată bani de la un bancomat şi nu primeşte suma solicitată. În cele mai multe cazuri, oamenii cred că vina aparţine băncii sau este defect aparatul. Pe acest lucru au mizat şi doi hoţi care montaseră pe un ATM din localitatea Vulcan, judeţul Hunedoara, un „arici”, dispozitiv care blochează banii în interior. Sursa: NorthFoto

Poliţiştii au fost sesizaţi, vineri, de un bărbat din Vulcan care a încercat să extragă de pe cardul personal, suma de 200 de lei, de la un ATM din municipiu, însă bancomatul nu a eliberat suma. Omul a avut inspiraţia să stea în faţa bancomatului şi să cheme poliţia. Altfel, susţin oamenii legii, cei care montaseră dispozitivul de furt puteau pune mâna pe bani.

În urma cercetării la faţa locului de către poliţişti, efectuată în prezenţa unui reprezentant al unităţii bancare care deţine bancomatul, s-a stabilit că motivul neeliberării sumei solicitate a fost instalarea frauduloasă a unui dispozitiv pe uşa de tract a ATM-ului, ce avea rolul de a bloca banii în bancomat. De acolo, bancnotele urmau să fie extrase de cei care montaseră dispozitivul. În fanta de eliberare a soldului, poliţiştii şi reprezentanţii băncii au găsit două bancnote de 200 lei, care au fost ridicate, totodată fiind ridicat şi dispozitivul artizanal.

Poliţiştii din Vulcan au reuşit, la scurt timp, reţinerea în trafic, la ieşirea din municipiu, a două persoane, suspectate de comiterea faptei. Cei doi, Carol F., de 41 ani şi Daniela F., de 21 ani, ambii din Petroşani, mergeau către Petroşani cu un autoturism. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Cei doi sunt cercetaţi pentru tentativă de furt calificat, poliţiştii urmând să stabilească dacă au mai comis şi alte fapte.

Poliţiştii le recomandă celor care înregistrează incidente privind eliberarea unor sume de bani de la ATM să sesizeze de urgenţă poliţia la num

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 9 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°