Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pricopie: Valoarea educaţiei e dată în primul rând de profesori, vom căuta formula să fie respectaţi

Publicat in Mediafax, joi 4 aprilie 2013 ·

Valoarea educaţiei este dată în primul rând de profesori, o şcoală va fi atât de bună cât de bune sunt cadrele didactice, de aceea vom căuta să creştem valoarea absolută a bugetului şi să găsim formula pentru ca dascălii să se simtă respectaţi, a declarat joi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a participat la dezbaterea cu tema "Este timpul meu - campanie de orientare şi consiliere în carieră", organizată în "Săptămâna altfel" de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, împreună cu Universitatea Româno-Americană. La dezbatere au fost prezenţi elevi şi profesori din mai multe licee bucureştene, rectorul Universităţii Româno-Americane, Ovidiu Folcuţ, şi decanul Facultaţii de Drept, Mihaela Prună Jitea.

Remus Pricopie a fost întrebat de profesori cât de importat este dascălul pentru un ministru.

"Eu la revoluţie aveam 19 ani, dar avem profesorii din anii '80 care pot vorbi mai bine despre atuurile şi nenorocirile din educaţie din anii '80. Cred că trebuie să păstrăm ceea ce a fost bun în anii '80 şi să investim în zona de modernitate, de diferenţiere, de cadre didactice. Valoarea educaţiei nu este dată, în primul rând, de elevi şi de studenţi, ci de profesori", a răspuns Pricopie

Ministrul a explicat că dacă într-o şcoală intră elevi slabi, dar sunt profesori buni, copiii mai au o şansă.

"O şcoală va fi atât de bună cât de buni sunt profesorii. Dacă îţi intră elevi buni pe mâna unor profesori slabi, şcoala va fi slabă. Dacă îţi intră elevi slabi pe mâna unor profesori buni, acei elevi au şansa să crească", a mai spus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a recunoscut că bugetul actual este mai mic decât în anii când era secretar de stat, dar a spus că şi-a asumat acest lucru şi va căuta formula pentru ca dascălii să se simtă respectaţi.

"Sunt de acord că salariile sunt mici şi chi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mal de pământ prăbușit peste muncitori, în zona Bibliotecii Naționale, din Capitală

Jurnalul acum 36 minute
Un mal de pământ s-a prăbușit, luni, peste muncitori, în zona Bibliotecii Naționale, în Capitală. Doi dintre ei au fost scoși, însă al treilea este în continuare prins sub pământ. Șeful echipei spune că ar mai putea fi și alte victime. Potrivit ISU

Probleme la metrou. Trenurile circulă cu dificultate pe Magistrala 4

Ziarul Financiar acum 49 minute
Trenurile de metrou circulă cu dificultate pe Magistrala 4, luni după-amiază, din cauza unei probleme tehnice, informează Metrorex. Începând cu ora 15.25, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 4 se desfăşoară cu dificultate din cauza apariţi

Premierul Florin Cîțu anunță că prima variantă a rectificării bugetare este gata

Ziare.com acum 19 minute
Premierul Florin Cîţu a anunţat că a făcut o primă variantă a rectificării bugetare şi curând va transmite documentul către liderii coaliţiei de guvernare. „Pentru următoarele 6 luni, solicit mai multă responsabilitate în cheltuirea banului public ş

Nicuşor Dan: Invităm bucureştenii şi societatea civilă să decidă asupra modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul public

Adevarul acum o ora
Nicuşor Dan a anunţat că în şedinţa de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost adoptat un proiect prin care bucureştenii şi societatea civilă pot decide asupra modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul public.

Zero cazuri în județul Botoșani în ultimele 24 de ore

Botosaneanul acum 2 ore
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

CNAIR anunţă ridicarea restricţiilor de tonaj pe raza a 19 judeţe. Interdicţiile se menţin în 22 de judeţe afectate de caniculă

Adevarul acum 38 minute
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR) anunţă, luni, că s-au ridicat restricţiile de tonaj (7,5 t) pe raza a 19 judeţe şi se menţin în 22 de judeţe afectate de caniculă.

Suplimentare de 400 de milioane de lei pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus în luna august 2021

HotNews acum 2 ore
Începând cu data de 21 august 2021, bugetul total al Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu suma de 200 de milioane de lei, a anunțat luni Ministerul Mediului. De asemenea, pentru Programul Rabla Clasic, o majorare cu 200 de milioane de lei a b

UPDATE Cod roșu de ploi torențiale și vijelii în patru județe

Jurnalul acum 55 minute
Meteorologii au emis noi avertizăre nowcasting Cod roșu de furtuni puternice pentru mai multe localități din județul Botoșani. Până la ora 18.00, în Trușești, Gorbănești, Dângeni, Unțeni, Dobârceni, Mihălășeni, Hănești și Ripiceni din județul Botoşa

VIDEO Ministrul Transporturilor: Stadiul fizic al lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila se apropie de 50% / Noi imagini cu lucrările la turnuri și drumuri

HotNews acum 15 minute
Stadiul fizic al lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, care includ podul și drumurile de legătură, se apropie de 50%, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care prezintă noi imagini cu lucările la blocurile de ancora

Se schimbă buletinele de identitate! Cum arată noul document (VIDEO)

Capital acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost prezent într-o conferință de presă la Cluj-Napoca, unde a punctat faptul că buletinul electronic are funcționalități multiple, care vor contribui la reducerea birocrației.

Vremea

București
acum

39°
lun.

23°/39°
mar.

22°/34°
mie.

20°/33°
joi

21°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

21°/33°
mar.

17°/28°
mie.

17°/30°
joi

19°/34°
Constanta
acum

36°
lun.

24°/36°
mar.

23°/30°
mie.

25°/28°
joi

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

18°/28°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/33°
Timisoara
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

19°/36°

Editoriale