Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani puţini pentru carte la Frankfurt

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 ·

România are un stand mai mic cu 50 de metri pătraţi faţă de anii anteriori, în cadrul celui mai mare târg de carte din lume. De mâine până duminică, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) prezintă standul naţional al României la Târgul de Carte de la Frankfurt.

Scriitorii Gabriel Chifu, Dan Lungu şi Varujan Vosganian vor susţine lecturi publice, în română şi în germană, din cărţile lor cele mai recente: „Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită şi tot de el povestită" (Editura Ramuri), „Cum să uiţi o femeie" şi, respectiv, „Cartea şoaptelor" (ambele editate de Polirom). Bugetul alocat de minister evenimentului este de 35.000 de euro.

Citiţi şi:

Piatra Neamț: Târg de carte la mall

Târgul de la Frankfurt, aflat la cea de-a 62-a ediţie, se întinde pe o suprafaţă de 172.000 de metri pătraţi. Dintre aceştia, standul României va ocupa doar 100 de metri pătraţi, faţă de cei 150 de metri pătraţi alocaţi în anii trecuţi. Vecinii noştri de expunere vor fi Ungaria şi Polonia, iar „standul nostru va arăta identic cu cel amenajat de România în ultimii doi ani, începând din 2008", a declarat Maria Mateiaş, care a conceput proiectul de stand, din partea Sălii Palatului.

„Şi celelalte ţări, din cauza crizei, şi-au micşorat spaţiul de expunere", a subliniat Ana Andreescu, consilier MCPN, pentru „Adevărul". Anul acesta la Frankfurt sunt aşteptate 7.300 de edituri din 100 de ţări, alături de 14.000 de agenţi literari, 180.000 de editori, 10.000 de jurnalişti şi 300.000 de vizitatori. Biletul de intrare va costa 14 euro pe zi. Invitatul de onoare al acestei ediţii este Argentina.

„Cele mai mari contracte în domeniul editorial, obţinerea de titluri, întâlniri între editori din întreaga lume, toate se petrec numai la Frankfurt", a subliniat Simona Kessler, cel mai important copyrighter din România.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 49 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 11 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 52 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 40 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 51 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°