Tricolorii vor încheia cantonamentul din Antalya cu un amical în faţa altui adversar modest, formaţia ucraineană Kryvbas Krivoi Rog. Sursa: AGERPRES
Echipa naţională de fotbal a României va disputa astă-seară (ora 20.00, Digi Sport 1) un nou amical "de lux" pe cine ştie ce teren obscur de antrenament din Turcia, în compania altui adversar "de marcă", Kryvbas Krivoi Rog, ocupanta locului 5 din campionatul Ucrainei.
La câteva zile distanţă după ce şi-au măsurat forţele cu "celebrii" internaţionali turkmeni Alyhanov, Hojaahmedov şi Durdyev, elevii lui Victor Piţurcă vor da piept cu Babatunde.
Nigerianul Michel Babatunde (19 ani) este unul dintre cei şapte străini din echipa ucraineană.
Matici şi Fedorenko nu s-au remarcat în Liga I
În lotul ex-sovieticilor se mai găsesc două nume cunoscute românilor, doi jucători modeşti care au trecut pasager prin Liga I: mijlocaşul sloven Darijan Matici (fost jucător la Rapid) şi portarul ucrainean Andrey Fedorenko (care şi-a încercat în zadar norocul la Ceahlăul).
Kryvbas Krivoi Rog s-a înfiinţat în 1959 şi n-are niciun trofeu în palmares. "Oţelarii" au jucat numai în diviziile inferioare până în 1992, dar de atunci n-au mai retrogradat niciodată. Sezoanele de glorie ale clubului au fost 1998-1999 şi 1999 - 2000, când Kryvbas a terminat pe locul trei în Ucraina. În 2000, Kryvbas a jucat şi finala Cupei Ucrainei, pe care a pierdut-o în faţa celor de la Dinamo Kiev (scor 0-1).
Chiar dacă se află pe locul cinci în campionat, Kryvbas nu este altceva decât o echipă unde "granzii" din ţara vecină îşi împrumută jucătorii pe care nu pun mare bază.
În lotul celor de la Krivoi Rog se găsesc nu mai puţin de zece jucători oferiţi pentru "rodaj" de Dinamo Kiev, Dnepr Dnepropetrovsk şi Metalist Harkov.
Nici antrenorul cu care Victor Piţurcă v