Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadu continuă seria intervenţiilor de K1. Claudiu Niculescu, ultima victimă!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 15 aprilie 2011 ·

Ricardo Cadu a fost aseară în prim-planul derby-ului Ardealului dintre CFR şi U cu o intervenţie în urma căreia îl putea accidenta grav pe atacantul oaspeţilor, Claudiu Niculescu. Portughezul a degajat o minge, lovindu-l apoi în plex pe ex-dinamovist, care a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de cîteva minute.

Cadu şi-a creat o adevărată imagine de dur în Liga I după intervenţiile sale, care uneori depăşesc limita regulamentului. În ciuda faptului că intervenţia asupra lui Niculescu poate fi catalogată drept un accident, istoria ultimelor trei sezoane ne arată că liderul din Gruia este recidivist în ceea ce priveşte abaterile disciplinare. Portughezul are doar trei cartonaşe roşii în 123 de meciuri jucate în Liga I, fiind în dese rînduri iertat de arbitri pentru ieşirile sale.

Iată cîteva dintre victimele lui Cadu:

Arthuro (CFR Cluj - Steaua 1-1, et. 9, 2008-2009) - călcat pe spate cu crampoanele, deşi putea fi evitat foarte uşor. Arbitrul Augustus Constantin i-a atras atenţia fundaşului asupra gestului comis, fără a-i arăta însă măcar cartonaşul galben!

Osvaldo Miranda (Dinamo - CFR Cluj 1-0, et. 11, 2008-2009 ) - călcat pe mînă după ce a fost în prealabil trîntit la pămînt. Istvan Kovacs nu l-a avertizat.

Pablo Brandan (CFR Cluj - Unirea Urziceni 4-3 d. pen., Supercupa României 2009) - lovit cu cotul în faţă de Cadu, în momentul în care portughezul încerca să protejeze o minge care ieşea în afara terenului. Georgian Ionescu nu l-a avertizat pe fundaşul CFR-ului, acordînd doar repunere din marginea careului mic.

Lucian Burdujan (CFR Cluj - FC Vaslui 5-4 d. pen., finala Cupei României, 2009-2010) - călcat pe pulpa stîngă, deşi putea fi evitat cu uşurinţă. Arbitrul Alexandru Deaconu nu a observat gestul, iar Cadu a scăpat nepedepsit şi a rămas pe teren şi a transformat penalty-ul decisiv care a adus trofeul la

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 3 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 8 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 3 ore
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum 3 ore
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°