Unul dintre cliseele prezentului este acela ca Traian Basescu este principalul personaj conflictual, vinovat pentru scandalurile curente, si ca PSD profita, indirect, de climatul de instabilitate generat de actuala putere. Acest cliseu este stimulat inertial, pe ideea ca erodarea puterii duce obligatoriu la intarirea opozitiei. El este insa fals, deoarece pleaca de la premisa ca PSD va reveni automat la putere, indiferent de modul in care se comporta acum. Greseala porneste de la analiza situatiei actuale ca joc cu suma nula; dar scaderea constanta a actualei puteri nu va insemna in mod automat cresterea PSD. Mai ales daca partidul social-democrat nu va sti sa isi aleaga corect armele.

De doi ani de zile, PSD nu reuseste sa iasa din linia conflictuala in care a intrat in urma alegerilor. Pierderea guvernarii a insemnat inceperea unor lupte interne, care abia s-au calmat spre finalul anului trecut. Din cauza acestor lupte, PSD nu a contat la nivel politic si a ramas doar inertial in siajul puterii. Cu strategii conflictuale, Mircea Geoana a reusit sa isi consolideze puterea in interiorul partidului. Si-a eliminat treptat concurentii si a ramas relativ singur la varf, alaturi de un alt lider care prefera tot strategiile conflictuale atunci cand e vorba de impunerea puterii personale (Ion Iliescu). Pe baza acestui succes, Geoana crede ca poate reedita succesele din partid intr-un succes politic national. Pentru aceasta, el adopta exact aceeasi strategie: stimuleaza conflicte. De la inceputul anului, a girat o adevarata ofensiva politica, planificata atent, menita sa subrezeasca puterea si sa arate ca PSD este partidul cel mai potrivit pentru a conduce Romania. Marele risc pe care si-l asuma Mircea Geoana este acela ca, pentru a accelera erodarea puterii, incearca sa se impuna drept principalul agitator de pe scena politica, mai activ si mai agresiv chiar decat